Bob de Grâu și Regina Păpădie

S-a trezit cu o pălărie uşoară şi pufoasă pe cap. A deschis ochii mirat şi a întrebat;
- Cine eşti Puf?
- Sunt Regina Păpădie, Bob de Grâu! M-am oprit puţin din bătaia vântului aici, între tine şi fraţii tăi. Eu colind singură peste culorile pământului dar ador galbenul. Aur de soare, aur de grâu, aur de frunze…Galbenul înseamnă bogăţie.
- Povesteşte-mi Puf de Păpădie, ce e dincolo de orizont?
- Hmmm! Dincolo…dincolo se rezeamă munţii de casele oamenilor.
- Oameni?
- Da!Sunt nişte giganţi care ştiu să imite păsările în zbor şi cântec, să alerge şi să şuiere ca vântul, să clădească cuiburi până la nori, să despice pământul până la izvoare să…
- Puf, nu mă poţi lua în zbor cu tine? Vreau să văd oamenii! spuse Bob de Grâu cu atâta ardoare încât Păpădie zâmbi, îl îmbrăţişă strâns şi îl ridică deasupra lanului.
- Invârteşte-mă! ceru el timid. Vreau să prind cerul în cunună.
Puf îl învârti în spirală până dincolo de drumul ce şerpuia în jos.
- Ce sunt acele pâlcuri?
- Sunt flori de cicoare.
- Şi lângă?
- E o fântână! Un loc unde oamenii au închis un izvor. Păpădie îl aşeză pe ghizdurile fântânii intr-un strop de apă. Semn că oamenii trecuseră pe acolo.
Se răcori Bob de Grâu o vreme dar nerăbdarea nu îi dădea pace.
- Să mergem Regină dincolo de orizont.
Un şir de plopi străjuia drumul ca nişte soldaţi ursuzi. Uneori,Păpădie se împedica de crengile lor . Rochiţa ei lăsa fâşii albe pe fruntea copacilor. Zbura din ce în ce mai greu. După cozorocul unui nor ieşi un vârf de munte. Acolo îl aşeză să privească de la înălţime cuiburile oamenilor ce păreau oglinzi care înghit soarele. De acolo au început să se rostogolească agăţând privirea când de cer când de pământ. Ajunşi la poale se căţărară pe o gheată care tocmai trecea pe lângă ei. Se aflau pe un om. Bob de Grâu privea printre sprâncene şi urmărea toate liniile ce conturau uriaşul
Îi atrase atenţia pojghiţa de lut din palmele lui, sclipirile de polen adunate între unghii şi drumurile labirint desenate adânc.
- Puf, oamenii poartă pământ în palme?
- Oamenii îşi poartă propriul lor pământ…
- Du-mă acolo! Vreau să cresc în palma lui; aşa aş putea călători şi aş vedea  dincolo de orizont.
Păpădie zâmbi.
- Ştii tu, Cavaler Rotund, câte pot face mâinile? Adună spicele tale, separă boabele pe care le mărunţesc îndelung, plămădesc apele izvoarelor cu praful alb, aprind focul, aşteaptă arderea, pun aluatul uneori pe jar, până la coacere şi apoi se hrăneşte cu tot Universul…
Dincolo de mâini, Grâu observă pieptul ce părea un câmp cu ghemotoace de iarbă arsă apoi buzele, râuri îngemănate. Acolo, un stol de păsări, stă ascuns. Se auzea doar trilul.
- Ce păsări cântă?
- Omul fluieră Bob de Grâu, în toate limbile pământului.
- Cum de nu am văzut Omul până acum?
- Pentru că ochii tăi nu puteau vedea lanul în toată măreţia lui. Trebuia să te înalţi.
- Şi parfumul? De unde vine?
- Priveşte la borul pălăriei! Flori de Sânzâiene galbene…
- Puf, galbenul te-a adus la mine.
Regina Păpădie ştia acum că a deschis poarta către lume unui Bob de Grâu.
Autor: Romita Malina Constantin

Tara Fluturilor

de Cristina Maria Sandru

Intr-o vara,un fluture era trist fiindca s-a gandit ca vine toamna apoi iarna si toti fluturii mor.Intr-o zi a adormit pe corola unei flori si a visat ca exista o Tara a Fluturilor unde este tot timpul vara si frigul iernii nu vine niciodata.Avand acest vis a pornit in zbor sa caute Tara Fluturilor si cand confratii lui inaripati il intrebau unde merge,le spunea ca se indreapta spre un taram in care raceala iernii nu exista iar fluturii nu mor niciodata.
"-Venim si noi cu tine!" Ii raspundeau fratii lui inaripati...

***

Intr-o toamna la vremea cand frunzele arinilor incepusera sa paleasca,oamenii din satele ascunse intre coline vazura un nor urias de fluturi plutind pe inaltul vazduhului limpede si pierzandu-se spre soare-rasare."Incotro se indreapta?" se intrebau oamenii,fara a sti ca micile fiinte cu aripi multicolore isi cauta tara lor - un paradis visat,pe care poate nu-l vor gasi niciodata...Ca si fiintele omenesti toate vietatile viseaza mereu sa regaseasca candva raiul pierdut cu multa vreme in urma.
In calatoria prin viata fluturii ca si oamenii nazuiesc mereu spre implinirea cate unei dorinte fermecate spre care se indreapta plutind pe aripile iluziei.Unii gasesc implinirea acestei nazuinte,altii nu.Intamplarea e totul.

Daca intalniti un fluture,intrebati-l:
-Ti-ai gasit tara visata?
Daca va va raspunde "Da",atunci povestea noastra va putea continua cu alte amanunte si ipostaze tainice...Pana atunci nu uitati sa iubiti fluturii,caci si ei sunt calatori in cautarea fericirii!

Povestea florilor de primavara

de Valentina Alexandru

A fost odata o fata de imparat, care era tare mandra si plina de sine. Cat era ziua de lunga, nu se ocupa decat de ea insasi si uita sa mai priveasca in jurul sau.
Intr-o zi, o raza de soare i-a atins parul si inima si a induiosat-o, facand-o sa observe gingasia unui ghiocel ce abia se nastea. Pentru ca pana atunci nu mai observase asa ceva, nu stia ce fel de fiinta avea in fata si ramase foarte incurcata inaintea clopotelului alb.

Simtindu-se studiat, ghiocelul se misca usor si isi desfacu capsorul in trei petale albe, care incepura sa raspandeasca in jur un parfum proaspat si tineresc. Fata constata ca nici unul din parfumurile pe care le cunostea nu avea suavitatea si discretia acestuia. Micutul se mai misca putin si o invalui pe printesa intr-o mireasma placut mirositoare care ii atinse narile, plamanii si ii mangaie inima. Si din acea clipa, ea incepu sa urmareasca ghiocelul, pana intr-o buna zi cand observa ca el se usuca si se face tot mai mic, apoi se scutura de tot. Fetei ii paru foarte rau ca-l pierduse, mai ales ca, pana la el, nu mai daduse importanta nici unei alte fiinte din preajma sa.

Intamplarea nu o uita si se hotari sa fie mai atenta. Astfel ea incepu sa simta si alte parfumuri, pe care nu le sezizase pana atunci. Rand pe rand, cerceta mirosul delicat si al altor flori de primavara - zambila, narcisa, toporasul, vioreaua, violeta si constata ca le devenise prietena, caci,ori de cate ori se afla in preajma lor, ele isi miscau capetele impodobite si o atrageau cu parfumul lor.

Baga de seama ca, in lumea florilor parfumul exprima dorinta lor de a fi observate si iubite. El este darul de iubire pe care florile ni-l ofera cu generozitate, impreuna cu alte daruri minunate: culoarea, prospetimea, puritatea si frumusetea. Acesta a fost adevarul la care a ajuns, in final, si fata de imparat, care se hotari din acel moment sa fie mai atenta la ceea ce se afla in jurul sau. Ea incepu sa observe ca era inconjurata de multa iubire si frumusete, pe care nu le descoperise din cauza mandriei si egoismului sau. De atunci – se spune - ca fata de imparat, de cate ori zareste o planta inflorita se opreste si in taina ii sopteste:

Gingasa floare, cu parfumul fin
De tine ma apropii, ca sa te alint.
Un zambet cald este mirosul tau
O boare imbalsamata este sufletul tau.
Sa ne unim in suflet si-n alint,
Gingasa floare, cu parfumul fin !

Planta care o aude, in taina ii raspunde, invaluind-o cu iubire vegetala.

Povestea trista a crizantemei galbene

Crizantema alba si crizantema galbena


Demult traiau pe o pajiste doua crizanteme frumoase: una alba si una galbena. Intr-o zi le-a vazut un gradinar batran care s-a indragostit de cea galbena. I-a cerut permisiunea sa o ia la el acasa, promitandu-i ca o va face sa arate si mai atragatoare, ca o va hrani bine si o va imbraca frumos.
Crizantema galbena a fost atat de incantata de vorbele gradinarului, incat a uitat complet de sora ei. Cea alba a plans amarnic cand s-a trezit singura in mijlocul campului. Frumusetea ei simpla nu fusese apreciata. Dar mai rau era ca nu avea cu cine conversa si se plictisea ingrozitor.
Crizantema galbena devenea tot mai frumoasa cu fiecare zi ce trecea. Nimeni n-ar mai fi putut recunoaste floarea simpla de pe camp: petalele ei erau lungi si ondulate, frunzele curate si bine ingrijite. Din cand in cand se mai gandea si la sora ei dar numai in trecere.
Intr-o buna zi a venit la batran primarul satului. Acesta cauta o crizantema perfecta care sa serveasca drept model pt blazonul familiei daimyo-ului. Nu i-a placut insa crizantema galbena. El dorea una alba, simpla. La intoarcerea spre casa a dat intamplator peste crizantema alba de pe camp care plangea cu suspine. I-a spus povestea trista a vietii ei si s-a vaitat de prea multa singuratate. Primarul i-a spus ca a vazut-o pe sora ei, crizantema galbena, dar nu i-a placut. Ea era mult mai frumoasa. Auzind aceste vorbe, floarea s-a mai inviorat si-i venea sa sara in sus de bucurie cand a aflat ca primarul intentiona sa o ia de acolo ca sa serveasca drept model pt blazonul daimyo-ului.
A fost transportata cu multa atentie in palachin si cand a ajuns la daimyo, toata lumea i-a admirat perfectiunea. Au venit artisti din toate colturile tarii ca sa o admire si s-o picteze. In scurt timp crizantema nu a mai avut nevoie de oglinda pt ca-si putea vedea chipul pictat pe toate lucrurile de pret ale daimyo-ului: pe cutite lacuite, pe armura, pe imbracaminte, pe asternut, pe perne. Cand ridica privirea, se vedea si pe pereti si pe paravan. A fost pictata in toate ipostazele si locurile posibile. Arata splendid!

In timp ce chipul crizantemei albe a ramas imortalizat pe obiecte de pret, crizantema galbena a avut parte de o soarta trista: a fost admirat de vizitatori, dar admiratia lor a avut un caracter efemer. Intr-o buna zi a simtit ca n-o mai tin puterile si viata a parasit-o. Capul ei mandru candva, s-a plecat la pamant. Batranul a luat-o si a aruncat-o la gunoi.

LEGENDA DALIEI

LEGENDA DALIEI
de Gheorghe Tomozei



A fost demult… şi Daliei, crăiţa,
i s-a pierdut, de bună seamă, viţa.
Doar basmul ne-aminteşte câteodată
că fata a rămas nemăritată.
Se vede c-a fost tare mofturoasă,
şi-a fost bogată foarte şi frumoasă…
Era înaltă şi-avea trup subţire
şi-şi alesese, în sfârşit, un mire
cu care-a hotărât să facă nuntă.
Mai pune-o funtă şi mai pune-o funtă,
e prea săracă rochia purpurie,
spre alta ochiul parcă mă îmbie,
că e cu flori mai proaspete şi-i nouă
(ce-ar fi de le-aş purta pe amândouă?).
Mai pune-o funtă şi mai pune una….
Când a sfârşit, murea în zare luna.
S-au risipit în patru zări nuntaşii
şi mirele-a plecat, s-au dus şi naşii…
Doar Dalia bolborosea-nainte,
nemulţumită încă de veşminte.
Când s-a lăsat pustiu peste palate
era-mbrăcată , abia pe jumătate…
Acuma, ca în vremea zânei Dochii,
e-nveşmântată-n patruzeci de rochii,
trufaşă trândăveşte în grădină,
dar mirele întârzie să vină…

Flori

Fluturasi

Darul naturii

Soarele si ploaia
Se certau mereu:
Nimic nu ar creste
Daca n-as fi eu!
Of!, mama Natura,
Ca sa ii impace
Pe-unul, hat, departe,
Pe-altul, mai incoace,
I-a lasat o vreme.
Sa va spun, nu pot
Care fu isprava...
Unul arse tot
Ce-avu-n stapanire,
Altul, mai neghiob,
Ingropa sub ape
O juma de glob.
Astfel, pricepura,
Am gresit, fireste:
De n-am fi-mpreuna
Nimic nu ar creste!
Chiar atunci, Natura,
Am vazut si eu,
Le-a făcut un dar,
Primul Curcubeu.
de Elia David

Natura,imagini,triluri.......flori

Fluturii mei

Fluturi si Paganini

Despre fluturi

Andrei Pavel- Poveste cu fluturi

Fluturele si gandacul

Lectia Fluturelui

legenda fluturilor

Cele pe care vi le voi povesti în continuare s-au petrecut cu sute sau poate cu mii de ani în urmă, pe vremea când nu exista ţipenie de fluture sau alt tip de gâză pe faţa pământului. Şi după cum spuneam, într-o minunată dimineaţă de primăvară, desfătându-şi privirea cu frumuseţea florilor, Lui Dumnezeu nu i se mai părură la fel de încântătoare ca alte dăţi. Parcă le-ar fi lipsit ceva. El crease florile pentru oameni, pentru ca aceştia să le iubească şi să le admire. Oamenii erau însă mult prea ocupaţi. Bărbaţii arau pământul şi însămânţau, pregătind recoltele viitoare; femeile trebăluiau prin curţi şi prin case, spălând, făcând mâncare sau îngrijind orătăniile. Până şi copiii erau prinşi cu alte treburi: îşi ajutau taţii la câmp – cei mari, iar cei mici mai mult se încurcau prin fustele mamelor, decât să fie de vreun ajutor.
Aşa că Dumnezeu se gândi să facă nişte fiinţe pentru care florile să fie indispensabile şi cărora să le dea în stăpânire această împărăţie de arome şi culori. Astfel, El făuri nişte coconi mititei şi le dădu poruncă îngerilor să-i atârne prin livezi şi păduri pe crengile copacilor, printre mugurii care stăteau gata să pleznească. O dată cu desfacerea mugurilor, coconii au crescut şi din ei au ieşit nişte flori vii, albe ca zăpada. Iar Dumnezeu le-a numit fluturi. Zi de zi, El îşi desfăta privirile cu dansul minunat al creaţiei sale. Îi privea răsfăţându-se şi scăldându-se în cupele florilor pe care le iubeau.
Un singur fluture nu iubea florile, lumina soarelui şi tovărăşia fraţilor săi. Prefera să trândăvească în vreun buzunar cât e ziulica de lungă şi numai noaptea să iasă de pe unde stătea ascuns. În loc să soarbă nectarul florilor, rodea straiele între care îşi ducea veacul, umplându-le de găuri spre paguba şi necazul oamenilor.
După un timp, Dumnezeu începu să se plictisească. Parcă prea semănau fluturii cu fulgii de zăpada. Şi între culorile vii ale primăverii albul fluturilor părea foarte nepotrivit.
Atunci îi dădu poruncă Sfântului Ilie să-şi întoarcă norii şi carul de foc cu care ieşise să hrănească minunăţiile pământului printr-o binecuvântată ploaie. Cu un semn al mâinii împrumută din culoarea fiecărei flori câte puţin şi trasă pe cer un minunat arc multicolor, care avea să fie numit curcubeu. Apoi cu un mic nor luă pe rând din fiecare culoare şi îl stoarse deasupra pământului. Într-o clipă, aripile fluturilor fură acoperite de pete şi stropi de diferite nuanţe, astfel încât nu existau doi fluturi la fel.
Un fluture mai leneş se pitise de ploaie la rădăcina unei verze şi între timp aţipise, astfel încât pe el nu îl ajunseră stropii de culoare. Aceştia căzuseră pe frunzele verzei şi se amestecaseră. Scurgându-se spre pământ, la fluture mai ajunseră doar câteva picături negre. Aşa se face cum că fluturele numit de noi „de varză” a rămas alb.
O dată treaba terminată, Dumnezeu îi numără să vadă dacă omisese vreunul şi văzu că unul lipsea. Acesta era fluturele de molie. Mânios că nu îşi îndeplineşte menirea care i-a fost dată, că lumina nu îi e dragă şi trăieşte pentru a face rău, Dumnezeu l-a condamnat să stea pe veci numai în întuneric şi când va îndrăzni să iasă din ascunzătoare, oamenii să îl prindă şi să îl distrugă pentru răul pe care îl face. Şi dacă vreo rază de soare l-ar atinge cât de puţin, aripile lui să se prefacă în scrum. De atâta viaţă lipsită de binecuvântarea soarelui, s-a pipernicit din ce în ce mai mult, aripile s-au micşorat de atâta nefolosinţă şi până şi albul lor s-a ponosit transformându-se într-un gri murdar. Şi de atunci, cât e noaptea de lungă, fluturele de molie dănţuieşte în jurul becurilor aprinse, în speranţa că va fi iertat şi i se va permite să se întoarcă la viaţa de lumină, alături de fraţii lui.
Ceilalţi fluturi, binecuvântaţi de Dumnezeu, au rămas stăpâni ai florilor pe care le iubeau atât de mult şi printre care se pierdeau într-o măreţie de culori. 

de Luiza Oana Grosu

Semnificatia trandafirilor

FLORI ,FLUTURI,FLORI....

Fluturi

Fluturi

Roi de fluturi
iubirea mea se juca
de-a baba oarba
cu vantul.
Il invitasem
la ultimul meu bal.
Voiam pentru o zi
sa fie fluture,
sa guste fericirea
ultimei clipe.
Nu stiu daca i-a placut.
Spre seara
avea lacrimi pe gene,
si nu am inteles de ce
sarutul de adio
mi l-a dat in zori.
Numai pe aripa!

poezie de Florica Iacob

Insomnii de primăvară

Se-agită natura pe verde să treacă
În aer grupată-i în stol feeria
Mireasa grădinii, caisul ne-neacă
În valuri de-arome stârnind insomnia

Concert de chitare cu pene în vânt
Provoacă în arii la sol bucuria
În verde se-mbracă tot ce e pământ
Culoare ce-nseamnă de fapt insomnia

E o cerul o mare cu valuri de fum
Natura-i pictată, i-ascult simfonia
Las totul pe seama ce-a fost şi acum
Încerc să înving din mers insomnia...

Se-agită natura pe verde să treacă!...

poezie de Gheorghe Gurău

Flori, natură, poezie

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Toth Al. Arpad [Artangel ]

Flori, natură, poezie,
bucurie hai să fie,
ghiocei şi crizanteme,
fă doar bine, nu te teme!

Panseluţe, margarete,
toate-s pentru mândre fete.
Fascinanta lume de vis
te afundă în paradis.

Avem bruma simţului fin
romantici să culegem din
ceaţa clipelor tristeţii,
petalele florilor vieţii.

Rondelul beat de roze

De roze e beată grădina
Cu tot ce se află împrejur
E beat şi cerescul azur,
Şi zâzâie, beată, albina. 

Se clatină parcă lumina,
Un tunet e simplu murmur. -
De roze e beată grădina
Cu tot ce se află-mprejur.

Dar iată... - A mea nu e vina...-
Chiar eu, în gentil trubadur,
Visând, lângă-al apei susur,
Mă schimb, aşteptându-mi regina... -
De roze e beată grădina.

Alexandru Macedonski 

Flori si relaxare

Fluturi si muzica

Gradina cu flori

Câte flori sunt pe pământ

Câte flori sunt pe pământ

Câte flori sunt pe pământ
Toate merg la jurământ-,
Numai floarea soarelui
Şi-a mărgăritarului
Stau în poarta raiulu.
Şi judecă florile
Ce-au făcut miroasele.
Dete-o ploaie, dete-un vânt
Şi le trânti la pământ.
Dete-o ploaie şi un soare
Şi le sculă în picioare
Raiu-ntreg s-a-nmiresmat
Cu miroase-amestecat.

folclor românesc,

Nuferi

Nuferi la xi-hu

In oglinzi de margarite
Ondulate-n moi covoare,
peste ape-ncremenite
Nuferi pun stravechi stergare.

Insulite mici, cochete,
Printre unde tremurande,
Strang alaturi in buchete
Nuferi mari cu flori rotunde.

Albe flori, ca o mireasa
Ce se-ndreapta spre altar,
Pete albe de matasa
Printre frunze verzi rasar.

Mai departe-n alte cercuri,
Gelozii de mandarini,
Nuferi galbeni duc de veacuri
In a lacului gradini.

Cu tinuta eleganta,
Balerine ce danseaza,
Nuferi roz ca o fondanta,
Luciul apei il pateaza.

Nuferi rosii-n panoplia
Lacului aprind splendori,
Integrate-n armonia
Simfoniori de culori.

Largi petale arcuite
In stransoarea lor combina,
Melodii dezlantuite
De culori si de lumina.

poezie de Constantin Enache

Iubiţi cu toţii

Iubiţi cu toţii

Pasările cântă pe crengi înverzite,
Fluturii se-ngână de pe flori pe flori,
Tainic trec prin aer şoapte fericite,
Cât cuprinde ochiul, ceru-i făr' de nori.

Dulce primăvară, drag vis de iubire!
La zâmbirea-ţi blândă, iarna a plecat,
Cât era de lungă, plină de jălire...
Dar tu eşti în lume, răul s-a uitat.

Ce-mi vorbeşti tu încă de chinuri trecute,
Inimă nebună, uită de dureri
Şi de-acele zile în lacrimi pierdute.
N-are primăvara mii de mângâieri?

N-auzi cum şopteşte fiecare floare?
"Amorul domneşte acum pe pământ.
O, iubiţi cu toţii! grabnic frunza moare,
Grabnic se întoarnă tot iar în mormânt".

poezie de Matilda Cugler-Poni (1878)

Mesaje din flori

Mesaje din flori

Mi-a picurat în palmă lăcrămioara
Iar crinul ca un rege mi-a surâs
O violetă a-nflorit pe culme
Regina nopţii râde spre apus

E prinţ în câmpuri vara macul roşu
Sunt freze-n primăvară peste noi
Ne plouă cerul cu parfum de vise
Şi ne îmbatã seara pe-amândoi

În dans de gladiole prea măreţe
Sunt paşi de ghiocei mici şi stingheri
Sorbind nectarul clipelor măreţe
Ne scufundăm în valuri de plăceri

Şi peste toate rege, trandafirul
Deschide uşa marilor iubiri
Rămâne falnic să ne-ncânte viaţa
Şi ne îndrumã-ncet, spre nemuriri...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout

Flori

Florile imi sunt surori
Si le sunt de ajutor:
Pentru fiecare floare
Apa torn din stropitoare.
Roz, albastre, rosii, toate
Ma asteapta insetate.
Dupa ce le racoresc,
Frumusete-mi daruiesc

Floarea soarelui si macul

Se-ntrebau, vorbind odată
     Două flori pe șes:
— „Vecinic stai îngâdurată,
Roșie și mândră floare!
ce-ai pe suflet de te doare,
     Și suspini ades?”

—„Stau așa! Mi-e dus și gândul
     Și mi-e somn mereu.
Dar tu capul tău plecându-l,
Pentru ce ești tot trudită?”
—„Cum n-aș fi, căci nedurmită
     Sunt în veci și eu

Când amurgu-n văi se-ngână,
     Vine din apus
Un flăcău; mă ia de mână,
Dă din cap și semn îmi face,
Tac și eu că și el tace
     Și zburăm în sus.

Peste mări, eu nu știu unde,
     Peste munți cu flori.
Nu-l întreb, că nu-mi răspunde,
Și zburând prin lume moartă,
El mă lasă-n rai la poartă
     Strajă până-n zori!”

Tristă zise ceealaltă:
—„Lungă cale ai!
Floare galbenă și naltă
Și cu-așa de mândru nume.
Ce vezi tu pe ceea-lume,
     Strajă până stai?”

—„Ce să văd! Deschide cerul
     Mândrele lui porți,
Și-mpăratul vine, Lerul,
Iar cu el, în haină albă,
Vin purtând cununi de nalbă
     Suflete de morți.

Și e cald și e lumină,
     Și-ori pe unde treci,
Valea de copii e plină,
Prinși de mâni își joacă jocul,
Iar de cântec plin e locul,
     Plin de flori în veci.

Dar de ce suspini tu oare?”
     Zise ea apoi
Către ceealaltă floare.
—„Și de ce m-asculți mirată?”
A răspuns, pornind deodată,
     Cea cu roșii foi:

—„Ah, suspin că tot ca tine
     Strajă stau și eu!
Din apus un tânăr vine
Tot așa, când amurgește;
Nu-i vorbesc, că nu-mi vorbește,
     Și zburăm mereu.

Și mi-e ciudă cum se poate
     Nopțile s-alerg.
Uite, ziua, știu de toate;
Seare însă plec uitucă:
Nu știu unde-o să măm ducă.
     Știu numai că merg.

Stau la poartă-ntunecată
     Și-ntr-un loc cumplit:
Nu văd soare niciodată,
Numai neguri și furtună,
Și prin nori un colț de lună
     Mort și-ngălbenit.

Și vin suflete-amărâte;
     Ochii lor, izvor:
Udă haine mohorâte,
Udă pietrele pe cale,
Și pornesc ca râu la vale
     Lacrimile lor.

Ah, și-n chinul lor cel mare
     Ei, pe piept, icnind,
Pumnii-i strâng așa de tare
Că-și pătrund prin carne pieptul
Și sub coaste ei de-a dreptul
     Inima și-o prind.”

—„Amândou-avem o soartă”,
     Suspinând vorbi
Floarea care-n pururi poartă
Ochii dornici după soare:
—„Dar voinicul tânăr oare
    Cine poate fi?

Din apus mereu săracul,
    Vine blând și bun.”
—„Nu-l cunosc”, răspunse macul.
Dar pe când vorbeau cuvâtul,
Se opri-ntre sălcii vântul
    Și-asculta ce-și spun.

A zâmbit și-apoi cu jale
    Șuierând s-a dus
Trist pe lângă râu la vale.
O să vie dânsul iară
Pe la flori în fapt de seară,
    Singur, din apus!
George Cosbuc

IN GRADINA

Miresme dulci de flori ma-mbata si ma alinta ganduri blande ...
Ce iertator si bun ti-e gandul, in preajma florilor plapande!
Rad in gramada: flori de nalba si albe flori de margarint,
De parc-ar fi cazut pe straturi un stol de fluturi de argint,
Sfioase-s boltile spre sara, si mai sfioasa-i iasomia:
Pe fata ei neprihanita se-ngana-n veci melancolia
Seninului de zare stransa, si-n trandafiri cu foi de ceara
Traiesc mahnirile si plange norocul zilelor de vara.
Atatea amintiri uitate cad abaute de-o mireasma:
Parca-mi arunc-o floare rosa o mana alba de fantasma,
S-un chip balan lang-o fereastra rasare-n fulger si se strange ...
De-atuncea mi-a ramas garoafa pe suflet ca un strop de sange.
Ca nalba de curat odata eram, si visuri de argint
Imi suradeau cu drag, cum rade lumina-n foi de margarint,
Si dulci treceau zilele toate, si-arar dureri dadeau ocoale ...
Ah, amintirile-s ca fulgii ramasi uitati in cuiburi goale!

DIMITRIE ANGHEL 

Mii de fluturi

In cranguri,triluri ciripind.
In iarba,susur de ganganii.
Pe ramuri,mugurii-au plesnit
Si-naltul cerului pictat
De-un vestitor cu aripi colorate,
Ce-apare pentru-o zi si-mparte
O mare de sperante!

DANSUL FLUTURILOR

FRUMOSII FLUTURI

Farfalle"/"Fluturii";"Volare"

CANTECUL FLORILOR

Serenada florilor

Valsul florilor

Sunt fluture venit din amintire

Sunt fluture venit din amintire
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Gabriel Dragnea 

Fluturi cu aripi rupte

Fluturi cu aripi rupte
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Ciurezu Mariana 

Fluturasul

Semnificatia florilor in functie de miros

Mirosul lor ne incanta simturile, iar frumuseata lor ne imblanzesc inima. Ele ne fura un zambet si ne ofera stralucirea din ochi.

Anemona - dragoste neimpartasita
Aloe - tristete
Busuioc - dragoste si noroc
Begonia - aparare
Brad - rabdare, timp
Bujor - timiditate, sfiala
Camelia - noroc
Cactus - rezistenta
Crizantema - bucurie, "esti o prietena minunata"
Crizantema rosie - iubire
Crizantema alba - adevar

Semnificatia florilor

Semnificatia florilor - Despre flori - Simbolistica

-Floare de colt( Edelweiss)

STEFAN HRUSCA - Nunta de flori

Inţelepciunea unei flori

INTELEPCIUNE si FLORI

Încrezute şi frumoase

CAMPURI DE MACI

FLUTURASI.....ZI DUPA ZI.....

FLUTURI SI INTELEPCIUNE

vis de fluture

Fluturele si floarea

CANTECUL FLORILOR

Hortensie roz

Hortensie roz
de Rainer Maria Rilke

Rozul cine-l primi? Cine a ştiut
că se adună-n florile boltite?
Ca poleieli cu aurul pierdut,
care se dezroşesc, că-s folosite.

Şi pentru aşa un roz, nu cer răsplată.
Rămâne-n aer, surâzând, sau cum?
Sunt îngeri care-l vor primi îndată
ce piere, generos ca un parfum?

Sau poate-l părăsesc aşa uşor,
de ofiliri să nu afle nicicând.
Însă sub roz, un verde ascultător
ce ştie tot, acum păleşte blând.

FLUTURASUL

Floarea albastra, o lacrima de trandafir

În grădină

Iubiti cu totii

Dans in zbor

FLUTURI SI FLORI

FLORI ,FLUTURI......

AU INNEBUNIT SALCAMII

Vis de primavara

Fluturi Slideshow

Fluturi Slideshow: "TripAdvisor™ TripWow ★ Fluturi Slideshow ★ to Curtea de Arges. Stunning free travel slideshows on TripAdvisor"

Maci Rosii Slideshow

Maci Rosii Slideshow: "TripAdvisor™ TripWow ★ Maci Rosii Slideshow ★ to Curtea de Arges. Stunning free travel slideshows on TripAdvisor"

FLORI ,ARTA SI NATURA......