DOI PRIETENI...

Nu vreau să plec! Vreau să rămân! spuse o frunză colorată și supărată...
- N-ai cum să rămâi. N-am cum să te țin lângă mine! Eu sunt un simplu pom. Crengile s-au dezbrăcat, rămân singur. Cum să te țin lângă mine? Eu aș vrea dar...
- Dar ce? Lasă-mă aici, cu tine! Să îți spun povești frumoase, să îți fiu prietenă, să petrecem împreună zile reci, zile frumoase, zile mohorâte, zile plângăcioase. Asta fac prietenii.
- Prietenii? Noi suntem prieteni? O frunză și un pom? Eu sunt mare, tu ești mică. Eu stau nemișcat, tu dansezi. Tu ești colorată, strălucitoare, firavă și jucăușă. Eu sunt un simplu pom.
- O frunză și un pom. Doi prieteni. Prietenia este susținere, încredere, căldură, curaj, răbdare, sentimente, amintiri, lacrimi, clipe frumoase, momente grele împărțite în doi.Tu și eu. Noi doi. Lasă-mă aici, nu mă voi desprinde. Voi rămâne atârnată de o creangă, voi rămâne aici pentru o iarnă, pentru o primăvară... cât voi putea.
- Asta fac prietenii?
- Da. Prietenii rămân. Prietenii au răbdare. Prietenii înfruntă frig și căldura împreună. Tu ești PRIETENA MEA.
- Eu sunt PRIETENUL TAU.

Primita prin email de la o prietena!

Încrezute şi frumoase

de
Ovidiu Oana-parau

Încrezute şi frumoase,
printre ronduri risipite,
trei gerbera arătoase,
s-au pornit pe turuite:

 - Ia te uită, ce lalele !

Doar boboci cât degetarul.
N-au găsit nimic în ele,
viespile cătând nectarul.

Panseluţele-s prea mici,
ce să mai vorbim, surată ?
Poate doar nişte pitici
le-ar dori pentru o fată.

- Nici narcisele nu-mi plac,
Prea aruncă-n jur miroznă !
Zise una sub cerdac:
- S-o miroşi ? Asta da poznă !

- Fetelor, ce ziceţi oare ?
Trandafirul de-l alegi,
sigur, e frumos, dar doare
de te-nţepi când îl culegi.

Au ţinut-o, zi lumină,  

Parcul

E plin de viaţă parcul şi răcoare,
Aleile fac slalom printre ronduri,
Copacii-s înţesaţi de zburătoare
Ce-şi cântă libertatea în acorduri.

Un dud îşi risipeşte bogăţia,
Prin iarba prăvălită de-un cosaş,
O mierlă-şi intonează bucuria,
Dintr-un castan albit peste oraş.

Par florile topite de arsură,
O stropitoare-ncearcă să le-nvie,
O vrăbiuţă râde de căldură,
Când soarbe picături din apa vie.

Pe-o bancă un bunic citeşte ziarul,
Privind din când în când spre nepoţelul,
Care ar vrea doar pentru el scuarul,
Sunându-i tricicletei clopoţelul.

Cu pălării-ngrijite şi cochete,
Trei doamne povestesc câte în stele.
Par supărate când, pe biciclete,
Doi tineri se apropie de ele.

Doar ţâncii adormiţi prin cărucioare

Ovidiu Oana-parau

Un fluture mi-a dat bineţe

Un fluture mi-a dat bineţe
Cu mult râvnita-i frumuseţe.
Mi-a spus: - Ţi-aduc ceva din lume,
Povestea despre o minune :
M-a găzduit mai ieri o floare,
Plângând că sufletul o doare.
A tot sperat că o să vină,
Să o aleagă din grădină,
Un cavaler, s-o dăruiască
Pe ea, minune îngerească,
Altei minuni, frumoasei fete
Şi cu aroma ei s-o-mbete...

Eu i-am răspuns: - Pictură vie,
Florii alese dintr-o mie,
Pluteşte-acum să-i dai de ştire
Că mi-a plăcut aşa peţire,
Dar n-o s-o smulg din rond de flori
Doar pentru-o clipă de fiori.
Ci, fata va veni, şi-n dar,
Ea, apă, strop-mărgăritar
La rădăcină îi va pune
Răspunsul drept pentru minune,
Alesul ei i-a oferit
Grădina toată de iubit.

Ovidiu Oana-pârâu

Poezie de primavara