Natura este singura carte în care fiecare filă păstrează câte un adevăr. definiţie de Goethe Flori uscate - amintiri, flori de ceară - iluzii, flori de târg - ia bătrâneţii. aforism de Nicolae Iorga
sâmbătă, 9 iulie 2011
Povestea trista a crizantemei galbene
Crizantema alba si crizantema galbena
Demult traiau pe o pajiste doua crizanteme frumoase: una alba si una galbena. Intr-o zi le-a vazut un gradinar batran care s-a indragostit de cea galbena. I-a cerut permisiunea sa o ia la el acasa, promitandu-i ca o va face sa arate si mai atragatoare, ca o va hrani bine si o va imbraca frumos.
Crizantema galbena a fost atat de incantata de vorbele gradinarului, incat a uitat complet de sora ei. Cea alba a plans amarnic cand s-a trezit singura in mijlocul campului. Frumusetea ei simpla nu fusese apreciata. Dar mai rau era ca nu avea cu cine conversa si se plictisea ingrozitor.
Crizantema galbena devenea tot mai frumoasa cu fiecare zi ce trecea. Nimeni n-ar mai fi putut recunoaste floarea simpla de pe camp: petalele ei erau lungi si ondulate, frunzele curate si bine ingrijite. Din cand in cand se mai gandea si la sora ei dar numai in trecere.
Intr-o buna zi a venit la batran primarul satului. Acesta cauta o crizantema perfecta care sa serveasca drept model pt blazonul familiei daimyo-ului. Nu i-a placut insa crizantema galbena. El dorea una alba, simpla. La intoarcerea spre casa a dat intamplator peste crizantema alba de pe camp care plangea cu suspine. I-a spus povestea trista a vietii ei si s-a vaitat de prea multa singuratate. Primarul i-a spus ca a vazut-o pe sora ei, crizantema galbena, dar nu i-a placut. Ea era mult mai frumoasa. Auzind aceste vorbe, floarea s-a mai inviorat si-i venea sa sara in sus de bucurie cand a aflat ca primarul intentiona sa o ia de acolo ca sa serveasca drept model pt blazonul daimyo-ului.
A fost transportata cu multa atentie in palachin si cand a ajuns la daimyo, toata lumea i-a admirat perfectiunea. Au venit artisti din toate colturile tarii ca sa o admire si s-o picteze. In scurt timp crizantema nu a mai avut nevoie de oglinda pt ca-si putea vedea chipul pictat pe toate lucrurile de pret ale daimyo-ului: pe cutite lacuite, pe armura, pe imbracaminte, pe asternut, pe perne. Cand ridica privirea, se vedea si pe pereti si pe paravan. A fost pictata in toate ipostazele si locurile posibile. Arata splendid!
In timp ce chipul crizantemei albe a ramas imortalizat pe obiecte de pret, crizantema galbena a avut parte de o soarta trista: a fost admirat de vizitatori, dar admiratia lor a avut un caracter efemer. Intr-o buna zi a simtit ca n-o mai tin puterile si viata a parasit-o. Capul ei mandru candva, s-a plecat la pamant. Batranul a luat-o si a aruncat-o la gunoi.
LEGENDA DALIEI
LEGENDA DALIEI
de Gheorghe Tomozei
A fost demult… şi Daliei, crăiţa,
i s-a pierdut, de bună seamă, viţa.
Doar basmul ne-aminteşte câteodată
că fata a rămas nemăritată.
Se vede c-a fost tare mofturoasă,
şi-a fost bogată foarte şi frumoasă…
Era înaltă şi-avea trup subţire
şi-şi alesese, în sfârşit, un mire
cu care-a hotărât să facă nuntă.
Mai pune-o funtă şi mai pune-o funtă,
e prea săracă rochia purpurie,
spre alta ochiul parcă mă îmbie,
că e cu flori mai proaspete şi-i nouă
(ce-ar fi de le-aş purta pe amândouă?).
Mai pune-o funtă şi mai pune una….
Când a sfârşit, murea în zare luna.
S-au risipit în patru zări nuntaşii
şi mirele-a plecat, s-au dus şi naşii…
Doar Dalia bolborosea-nainte,
nemulţumită încă de veşminte.
Când s-a lăsat pustiu peste palate
era-mbrăcată , abia pe jumătate…
Acuma, ca în vremea zânei Dochii,
e-nveşmântată-n patruzeci de rochii,
trufaşă trândăveşte în grădină,
dar mirele întârzie să vină…
de Gheorghe Tomozei
A fost demult… şi Daliei, crăiţa,
i s-a pierdut, de bună seamă, viţa.
Doar basmul ne-aminteşte câteodată
că fata a rămas nemăritată.
Se vede c-a fost tare mofturoasă,
şi-a fost bogată foarte şi frumoasă…
Era înaltă şi-avea trup subţire
şi-şi alesese, în sfârşit, un mire
cu care-a hotărât să facă nuntă.
Mai pune-o funtă şi mai pune-o funtă,
e prea săracă rochia purpurie,
spre alta ochiul parcă mă îmbie,
că e cu flori mai proaspete şi-i nouă
(ce-ar fi de le-aş purta pe amândouă?).
Mai pune-o funtă şi mai pune una….
Când a sfârşit, murea în zare luna.
S-au risipit în patru zări nuntaşii
şi mirele-a plecat, s-au dus şi naşii…
Doar Dalia bolborosea-nainte,
nemulţumită încă de veşminte.
Când s-a lăsat pustiu peste palate
era-mbrăcată , abia pe jumătate…
Acuma, ca în vremea zânei Dochii,
e-nveşmântată-n patruzeci de rochii,
trufaşă trândăveşte în grădină,
dar mirele întârzie să vină…
Abonați-vă la:
Postări (Atom)