Încrezute şi frumoase

de
Ovidiu Oana-parau

Încrezute şi frumoase,
printre ronduri risipite,
trei gerbera arătoase,
s-au pornit pe turuite:

 - Ia te uită, ce lalele !

Doar boboci cât degetarul.
N-au găsit nimic în ele,
viespile cătând nectarul.

Panseluţele-s prea mici,
ce să mai vorbim, surată ?
Poate doar nişte pitici
le-ar dori pentru o fată.

- Nici narcisele nu-mi plac,
Prea aruncă-n jur miroznă !
Zise una sub cerdac:
- S-o miroşi ? Asta da poznă !

- Fetelor, ce ziceţi oare ?
Trandafirul de-l alegi,
sigur, e frumos, dar doare
de te-nţepi când îl culegi.

Au ţinut-o, zi lumină,  

Parcul

E plin de viaţă parcul şi răcoare,
Aleile fac slalom printre ronduri,
Copacii-s înţesaţi de zburătoare
Ce-şi cântă libertatea în acorduri.

Un dud îşi risipeşte bogăţia,
Prin iarba prăvălită de-un cosaş,
O mierlă-şi intonează bucuria,
Dintr-un castan albit peste oraş.

Par florile topite de arsură,
O stropitoare-ncearcă să le-nvie,
O vrăbiuţă râde de căldură,
Când soarbe picături din apa vie.

Pe-o bancă un bunic citeşte ziarul,
Privind din când în când spre nepoţelul,
Care ar vrea doar pentru el scuarul,
Sunându-i tricicletei clopoţelul.

Cu pălării-ngrijite şi cochete,
Trei doamne povestesc câte în stele.
Par supărate când, pe biciclete,
Doi tineri se apropie de ele.

Doar ţâncii adormiţi prin cărucioare

Ovidiu Oana-parau

Un fluture mi-a dat bineţe

Un fluture mi-a dat bineţe
Cu mult râvnita-i frumuseţe.
Mi-a spus: - Ţi-aduc ceva din lume,
Povestea despre o minune :
M-a găzduit mai ieri o floare,
Plângând că sufletul o doare.
A tot sperat că o să vină,
Să o aleagă din grădină,
Un cavaler, s-o dăruiască
Pe ea, minune îngerească,
Altei minuni, frumoasei fete
Şi cu aroma ei s-o-mbete...

Eu i-am răspuns: - Pictură vie,
Florii alese dintr-o mie,
Pluteşte-acum să-i dai de ştire
Că mi-a plăcut aşa peţire,
Dar n-o s-o smulg din rond de flori
Doar pentru-o clipă de fiori.
Ci, fata va veni, şi-n dar,
Ea, apă, strop-mărgăritar
La rădăcină îi va pune
Răspunsul drept pentru minune,
Alesul ei i-a oferit
Grădina toată de iubit.

Ovidiu Oana-pârâu

Poezie de primavara

Copii fluturi și flori

Poezia Fluturii

Fluturi albi si rosii, Si pestriti, frumosi, Eu ii prind in plasa, Cand mama ma lasa. Eu ii prind din zbor, Insa nu-i omor; Ci ma uit la ei, Ca sunt mititei, Si frumosi, si-mi plac, Dar eu nu le fac Nici un rau, deloc. Si daca ma joc Cu vreunul, stiu Binisor sa-l tiu Si pe toti, din plasa, Ii ajut sa iasa, Si sa plece-n zbor Dupa voia lor.

Omida și fluturele

Fabulă de DANIEL ROXIN

Târându-si, o omida, prelungu-i trup cu par
 Pe craca fara frunze a unui jalnic mar,
Se pomeni oprita de-un fluture nervos:

- „Sa nu-ndraznesti, urâto, sa-ti duci trupul balos
Pâna aici la mine, caci o vei încurca!
Ma mir si-acum ca Cerul, în direptatea Sa,
Va lasa înca-n viata tot neamul habauc!
Coboara, deci, de nu vrei în pumni sa te apuc!”

Dupa o saptamâna, omida deveni
Un fluture femela cum rar mai poti gasi.

Zburând din floare-n floare, se întâlni deodat’
Cu cel ce o jignise (acum, mai grizonat).

- „Frumoasa mea, hai spune-mi, te-am cunoscut cumva?
Caci ochii-ti, doi luceferi, parca îmi spun ceva...
Oh!... Simt fata de tine un dor de ne-nteles
Si-as vrea, de-ti face cinste, sa fiu al tau ales!
Îti jur ca-ti va fi bine caci eu sunt bun, cinstit
Si permanent în viata iubirii i-am slujit!...”
- „Destul!... spuse femela, fiindca te stiu demult
Si vocea-ti prefacuta nu vreau s-o mai ascult.
Desi spui ca o viata iubirii i-ai slujit,
Eu m-am convins ca nu esti decât un ipocrit!”

MORALA
De nu vrei ca în viata sa-ti fie rau, ci bine,
 Nu-ti arunca dispretul pe cel ce nu-i ca tine!
Chiar daca el îti pare ca prost, urât, misel
,Gândeste-te c-odata ai fost exact la fel!

Fluturele şi omida

 Scris in Călimara cu povești

 

O omiduţă firavă a fost luată de vânt şi aruncată sub pomii din grădină. Să se caţere până pe creanga de unde a căzut i-ar fi luat o viaţă. Să zboare, nu putea, că mai avea de aşteptat până să devină fluture… 

Apoi s-a gândit că mai bine ar fi om, că iată cum ei nu se târăsc şi ce frumoasă le e poziţia verticală. Cum n-a reuşit, s-a gândit să fie Dumnezeu. Pe Dumnezeu ş-aşa nu-l cunoaşte nimeni, aşa că îi putea fura identitatea. “Şi ce să fac ca Dumnezeu?” s-a gândit omiduţa târându-se de colo-colo. Aşa a dat peste o macaroană. A studiat-o, i-a dat ocol, a mirosit-o şi făcând atâtea treburi, a obosit şi pentru un somn dumnezeiesc, s-a strecurat în macaroană. După câteva ceasuri a ieşit iar la soare, s-a întins şi a strigat lumii că ea e Dumnezeu.

Un roi de fluturi albi au văzut-o şi i-au dat bineţe. Ea le-a răspuns în doi peri, aşa cum stă bine unui stăpân. Fluturii s-au minunat de tupeul bietei făpturi, i-au sugerat chiar să se uite-n oglindă înainte de a se pretinde Dumnezeu.

- Abia de eşti o târâtoare! i-a spus unul dintre fluturi.

S-a gândit omiduţa o vreme, apoi le-a replicat:

- Nici voi nu sunteţi fluturi! şi cum fluturilor le era contrazisă evidenţa, căutau să înţeleagă raţionamentului târâtoarei. Văzându-i uluiţi, tot ea le-a explicat filosofic:

- Fluturii zboară şi pentru a putea zbura le trebuie aer, ori noi nu suntem încojuraţi de aşa ceva!

Fluturii au început un dans în jurul târâtoarei săltând pe curenţi de aer când sus până la florile din vârf ale cireşului, când jos de tot, vânturând firele de iarbă.

- Ăsta nu e zbor? a întrebat-o fluturele care se ostenise să-i vorbească. Atunci omiduţa a spus că ceea ce au făcut ei e iluzie, că aerul tot nu există.

- Şi cum ai dedus tu că nu există aer? ls-a mirat până peste poate fluturele de micimea gândirii interlocutorului. Şi iar s-a apucat omiduţa să debiteze felurite prostii, cum că dacă nu vezi un lucru el nu există.

- Hai, dacă voi ziceţi că există, arătaţi-mi şi mie o fotografie cu aerul! a decretat doct omiduţa.

În faţa măreţei inepţii unii fluturi şi-au luat zborul. Doar cel mai curios dintre ei a mai învrednicit-o cu o întrebare:

- Fie, să presupunem că eşti Dumnezeu… care este creaţia ta?

Cu aer de artist neînţeles şi ca orice suficient cu orgoliul inflamat, omiduţa i-a arătat bucata de pastă făinoasă din iarbă.

- Vezi, eu sunt cel care a dat gaură la macaroană! a marşat în inepţie târâtoarea.

Fluturele a râs şi s-a alăturat grupului. Micuţa fiinţă, ce devenea minusculă pe măsură ce ei se înălţau în zbor, s-a ascuns din nou în macaroană.

- Ai grijă! a strigat din înalturi unul din fluturi. Dar târâtoarea nu mai auzea pe nimeni. De furie nici nu mai vedea bine. Aşa se face că n-a văzut nici curcanul pofticios ce s-a repezit la macaroană…

Furnica și omida

Pe când alerga vioaie în lumina soarelui, căutând ceva de îmbucat, o furnica a dat peste o omidă (crisalida) pe cale de a se schimba în fluture. Omida şi-a mişcat coada şi, în acest fel, a atras atenţia furnicii, care şi-a dat dintr-o dată seama că este în prezenţa a ceva viu. “Biata, firava creatură!” a exclamat, plină de dispreţ, furnica, “ce soarta amară te aşteaptă! În timp ce eu mă pot mişca încolo şi încoace, după cum îmi doresc, şi mă pot căţăra , dacă mi-e poftă, chiar şi în cel mai înalt copac, tu rămâi prizonieră a corpului tău , a gogoaşei tale, având numai putinţa de a mişca din coadă. ”Omida a auzit aceste cuvinte, dar nu a dat niciun răspuns.
Câteva zile mai târziu, gogoaşa crisalidei a rămas goală. Nedumerită, întrebându-se unde a dispărut omida de acolo, furnica a fost, la un moment dat, umbrită şi descumpănită de aripile imense ale unui frumos fluture care zbura deasupra ei.

“Uită-te la mine”, a spus fluturele, “tu, biată şi firavă creatură! Laudă-te acum cu puterea ta de a te mişca şi căţăra”. După ce a zis cuvintele acestea, fluturele s-a înălţat în aer şi, purtat de adierea vântului de vară, a ieşit din vederea furnicii pentru totdeuna.

Morala: “Aparenţele sunt înşelătoare”.

Jurnalul omidutei revoltate

de Rosca Ruxandra

Eu sunt omiduta Uta si sunt foarte, foarte revoltata. De ce noi omizile suntem nedreptatite de acesti fluturi neseriosi si obraznici? Noi avem drepturi egale. Pâna acum am rabdat ca niste sclave. Dar acum ne-am decis sa facem un mitting. Pai ce înseamna asta?! Fluturii acestia se cred ei mari si tari!
Dar, în curând o sa devin si eu fluture. Atunci o sa le rup aripile acestor îngâmfati. O sa ne razbunam. O sa vada ei cine de cine depinde.
Nu o sa mai repete întruna ca ei au mult mai multe drepturi. Fluturii ne dispretuiesc pentru ca ne târâm. Ne privesc de sus. Sunt niste tirani.

O sa le dovedim noi ca avem dreptate. A, dar ce ma bucur când vreun copil le face câte ceva. Si-o merita. Deci, eu una nu mai suport! Eu si cu celelalte omidute ne-am compus si un imn al libertatii. Se numeste “Dorim respect”. Îl vom cânta pe strada. Mama, ce o sa mai râdem de fluturi atunci când le vom rupe frumoasele aripi!… Prietena mea, omiduta Ami, este organizatoarea consiliului omidutelor. Cel mai important este ca fluturii nu stiu nimic despre asta. Noi complotam împotriva lor. Abia astept sa ies pe strada si sa strig în gura mare:”Libertate, libertate, noi vrem libertate!”.
Si o sa ne mai razbunam mâncând frunzele plantelor pe care se asaza fluturii. Asa nu o sa mai aiba flori pe care sa se aseze. Copiii nu vor mai gasi nici un fluture dimineata.

Dar ia uite, ce minune! Ce aripi frumoase mi-au crescut! Acum sunt si eu fluture. Am libertate! Dorinta mi s-a împlinit! Dar tot o sa ma duc la mitting. Mittingul este împotriva nedreptatii, nu împotriva fluturilor! Când o sa am si eu omizi, întotdeauna o sa le respect drepturile. Dar ce asta? Ah…O pagina de jurnal ...

Povestea fluturelui.....îndrăgostit

A fost odată un fluture.

Un fluture mai deosebit de ceilalți prinforța și rezistența pe care le emana.Trecut prin viață,prin multe și grele,își lua puterea din sine,căci învățase a fi împăcat cu sufletul său.
Cu aripi mari ,frumos colorate,ce luceau  mereu în lumina soarelui.
Poate că și momentul când și-a făcut apariția,undeva în miez de vară,a contribuit la formarea caracterului lui solar,optimist,cucernic.
Nici picăturile grele de ploaie,nici vânturile reci sau căldura dogorâtoare nu au reușit să îl țină pe loc.Era uimitor cum reușea să-și clădească singur drumul,să-și deschidă singur calea prin lumea istovitoare,să-și planifice fiecare zbor.
O viață plină de calcule,de  zboruri,de lucruri ținute sub control mereu.
O viață plină de flori,ce l-au încântat mereu,din care își făcea mereu pat în zilele prea istovitoare.
Ar fi cuprins într-o clipită o întreagă lume de flori,cu o singură privire rece.
Și totuși într-o zi.......

Si totusi, intr-o zi … pe cand strabatea un camp cu fori, zari doi ochi mari negri – femeia fluture – si indulcit de privirea pierduta in care se oglindeau florile campului si el, se apropie de aceasta la inceput cu teama, apoi timid, curios, vrajit de frumusetea ei. Ar fi putut fi o floare, un inger ratacit pe pamant sau un fluture mai mare, dar era o fiinta omeneasca, al carei nume nu-l stia, dar avea sa-l afle …

S-a asezat pe o floare din preajma femeii-fluture si a vazut ca I-a zambit. Miscarea aceea imperceptibila de ridicare a colturilor gurii ei l-a fastacit si a dat sa zboare. Femeia-fluture l-a oprit cu un suspin: “Ramai prietene, bine-ai venit”. S-a asezat in palma ei catifelata, iar ea l-a ridicat aproape de ochii ei si inca o data I-a zambit. “Tu cine esti? De unde vii si unde te indrepti?

Fluturele a batut fin din aripi … atat de fin incat puteai spune ca a clipit, si i-a raspuns: Sunt un fluture nascut din soare si iubire. Vin de peste tot si zbor oriunde o floare se deschide. Acum m-am oprit sa te miros si sa ma bucur ca tu poti vorbi cu mine. Cum te numesti?
Fata-i zambi din nou si ii raspunse: ma numesc IUBIRE pentru cine ma iubeste, ma numesc SOARE pentru cine ma urmeaza, ma numesc FLOARE pentru cine se opreste, dar sunt pentru prietenii mei o fata de poveste care acum este dar care maine, poate nu mai este … Poti insa sa ma strigi simplu Eva.
Ametit de vocea suava a femeii-fluture se apropie de ea si mai mult si-i spuse: “Din departare pari un inger, mai de aproape un fluture mare, dar de aic,i de unde te vad acum, esti o floare cu vocea ca un cantec. Vrei sa ne jucam?
Fata-fluture se uita la el si rase: De ce nu? Iar el clipi de cateva ori din aripi si i se prinse in par. Ridicandu-se din campul cu flori femeia-fluture incepu sa cante un cantec de dor.
Ai o voce minunata Eva – spuse fluturele-calator. Iar ea ii raspunse imbujorata: Mi-a fost data sa-i pot canta printului orb …
Cum, ai un print? Unde este? Cine este? Vreau sa-l cunosc, striga el.
Ei bine, nu-l cunosc inca nici eu, dar mi s-a spus ca locuieste undeva departe in nord, printre muntii unde afinele de padure cresc mari ca niste mure. As vrea sa pot zbura si eu acolo sa-l privesc doar ca sa stiu de-i demn de inima ce-mi bate a poveste de amor.
Zici tu ca e departe?! As putea sa te port eu in zbor … dar spui ca-i orb? Cum asa Eva?
Orb este nu pentru ca ochii nu-i mai vad, ci este orb cu inima. Se spune ca o zana i-a furat inima si l-a orbit pentru ca sa nu mai poata iubi prea curand, iar el merge bajbaind prin munti si se ascunde in paduri de teama sa nu fie si mai mult decat orbit – schilodit de durerea ce ar putea sa-i vina din partea ielelor ce danseaza de dimineata pana seara-n asfintit.
Deci nu te cunoaste?
Ei bine nu.
Ce soarta! – isi spuse-n gand fluturele calator. Ce-ai spune daca am zbura acum chiar spre tara sa? intreba fluturele-calator.
Pai cum asa? zise fata
Uite, ma asez pe umarul tau si te voi purta peste munti si vai pana la printul orb de inima.
Zici ca poti? intreba femeia-fluture.

Da. M-am asezat. Pornim?
Acum? Chiar acum?
Da! Si se ridicara pana la cer, dar departe de nori. Au zburat si au tot zburat … Se mai opreau din cand in cand ca sa caute odihna si sa se mai hraneasca. In rest zburau, zburau, zburau. Au ajuns pe muntele alesului print orb, iar fluturele-I spuse: Hai sa ne odihnim si maine dimineata sa-l intalnim.
Fata clipi din ochii mari si negri si-I raspunse: vreau sa-l vad cand doarme. Am auzit ca daca in timpul somnului am sa-I pot saruta inima, dimineata cand se va trezi, nu va mai fi oarba inima sa.
Bine, sa mergem, doar de-asta am venit pana aici. Au mai zburat prêt de cateva clipiri de aripi de fluture si au ajuns la palatul in care locuia printul cu inima oarba. S-au strecurat pe holuri intortocheate si au ajuns la dormitorul acestuia.
Dormea dezvelit, cu bustul pe jumatate gol si cu o mana cazuta cazuta din pat, semn ca somnul il doborase pe tanarul nostru print nu de foarte curand. Soptind fluturele-calator o intreba atunci pe femeia-fluture: Am ajuns, el doarme, dar cum poti sa saruti o inima? Doar nu vrei sa i-o scoti din piept?!
Fata duse mana la gura si spuse: Sssss … Mai incet sa nu ne auda … Se strecura pe partea cealalta a patului si ajunse chiar langa el. Va trebui sa imi infrang frica si sa ma asez langa el, apoi cu ajutorul tau am sa-I picur pe buze roua, iar pe ochi am sa-I pun buzele mele. Daca se va trezi, suntem pierduti! Totul trebuie ca o atingere de fluture.
Dintr-o data fluturele-calator incepu sa faca piruete si sa dea din aripi agitat. Mai mult zbura inapoi decat inainte.
Ce s-a intamplat? intreba femeia-fluture. Ma ajuti cu roua?
Nu pot, spuse fluturele-calator. Nu pot si nici nu vreau.
De ce? il intreba fata
Pentru ca am sa te pierd. Tu esti Iubire pentru cine te iubeste, esti Soarele pentru cine te urmeaza, esti o Floare pentru cine se opreste si esti o fata din poveste care acum esti si maine … maine daca nu mai esti?
Fata-l lua pe fluturele-calator in palma si-i intinse buzele. Saruta-ma! Asa am sa fiu si ca tine, si cu tine: peste tot unde o floare se deschide.
Vibrand, acesta atinse buzele ei si i le saruta, apoi intr-o clipa capata o aura albastra ca un fluture-inger.

Multumesc, sopti el plin de placere.
Se apropiara de printul nostru orb de inima. Fluturele-calator acum inger picura roua pe buzele lui iar femeia-fluture il saruta pe ochi. Se uita la el si-i trecu usor mana prin par. In acel moment din siragul ei de perle se desprinse una si apoi toate cazura in pat peste print … Sa fugim, sa fugim spuse fluturele
Si perlele? intreba fata
Nu-i timp acum, se lumineaza! Si parasira incaperea in zbor …
Cand se trezi, printul vazu perlele ratacite in patul lui si pe podea … Cine-o fi fost in camera mea? Se intreba ridicandu-se si ducandu-se la fereastra. Un stol de fluturi dansa in jurul palatului sau. Deschise fereastra si spuse cu voce tare: Am ceva in piept si nu ma mai doare. Cui sa-i multumesc? Fluturii incepura un dans nebun si formara-n zbor un cuvant: EVA.
Uimit de asa intamplare printul puse o a doua intrebare: Si unde o gasesc sa-i multumesc? Fluturii dansara din nou si formara cuvantul “INIMA”.

Dar inima mea este oarba, nu pot iubi acum pe nimeni, deci nimeni nu poate locui in ea! Fluturii batand usor din aripi au mai format un cuvant. Mesajul era “VINDECAT”. Atunci el intreba: Dar cum? Si acestia formara cuvantul “IUBIRE”. Atunci printul se duse si se uita-n oglinda si se vazu cu totul transformat: ochii ii straluceau, inima-i tresarea de sub camasa iar buzele-i fierbeau. Alerga spre grajd, isi lua calul si iesi in curtea palatului intreband fluturii: Incotro?
Fluturii formara in fata lui un sir si-l purtara langa un rau din padure. Descaleca si vazu langa un copac un cap de fata. Se apropie vrajit, neputandu-si lua ochii de la ea, cu inima batandu-i mai sa sara din piept. Pe buzele ei fluturele statea adormit. Se uita la ea si asa cum dormea ea cu fluturele-i pe buze, cuprins de amor o saruta. In acel moment, trezit de apropierea printului, fluturele-calator a vrut sa zboare, dar nerabdarea acestuia nu i-a permis sa se indeparteze suficient, asa ca, in loc sa zboare si sa-i priveasca pe cei doi, s-a transformat in IUBIRE.
Eva s-a trezit intr-o sarutare divina, si-a imbratisat printul si au continuat sa se sarute. Cand s-au linistit Eva a intrebat: Unde este fluturele ce-l aveam pe buze? Iar raspunsul lui, si-al tuturor indragostitilor: Il simt in stomac de fiecare data cand ma uit la tine.
 Gabriela Pacea

Vara(fragment).....George Coșbuc

Cât de frumoasă te-ai gătit,
Naturo, tu! Ca o virgină
Cu umblet drag, cu chip iubit!
Aş vrea să plâng de fericit,
Că simt suflarea ta divină,
Că pot să văd ce-ai plăsmuit!
Mi-e inima de lacrimi plină,
Că-n ea s-au îngropat mereu
Ai mei, şi-o să mă-ngrop şi eu!
O mare e, dar mare lină -
Natură, în mormântul meu,
E totul cald, că e lumină!

Fluturi....Flori....

Fluturi

Flori purtate de-adiere spre cleştarul unor ciuturi.

monostih de Eugen Deutsch

Flori

Covor de flori parfumate,
Toate frumos colorate,
Sporesc farmecul naturii,
Lângă verdele pădurii.
........................
Flori de măr, flori de cais,
Flori de viaţă, flori de vis.

poezie de Dumitru Delcă

O, vino Mai cu soare.....

O, vino Mai cu soare, cu verzile câmpii,
Şi susur de izvoare, cu floricele mii!
O, cât aş vrea să văd iar frumoşii ghiocei
Pe lunca-mpodobită, drăguţii mieluşei!

 

Să vină vremea bună sub cerul însorit
Şi firea să ne spună că totul s-a înnoit.
O, cât aş vrea să văd iar frumoşii ghiocei
Pe lunca-mpodobită, drăguţii mieluşei!

 

Să vină păsărele, şi-n crâng privighetori
Şi cucul să ne îngâne, voios de mii de ori!

O, cât aş vrea să văd iar frumoşii ghiocei
Pe lunca-mpodobită, drăguţii mieluşei!

Flori ,fluturi si ouă încondeiate

Cine zboară printre flori

În zig-zag, de-atâtea ori?

Uite-aicea, pe o floare,

Patru aripi de culoare.

Chiar în ziua de Florii!

Azi e mare sărbătoare
Aş dori şi tu să vii;
Va fi floare lîngă floare,
Chiar în ziua de Florii.

Florile de primăvară
Se vor aduna cu toate,
După ce se lasă seară
În culori vii, minunate.

Te aştept în faţa porţii,
La acest mirific bal;
Eu voi fi Regina Nopţii,
Tu - un Crin Imperial!

Vor veni mulţi Ghiocei
Cu frumoasele Narcise
Ei, sunînd din clopoţei,
Ele - coborînd din vise!

Iată, balul a-nceput!
Flori s-alegi de care vrei...
Zăresc nişte Panseluţe,
Iar în stînga, lîngă ele,
Aşezate la măsuţe,
Azalee şi Lalele.

Iar acum, către sfîrşit,
Îmbrăcat frumos în frac,
Am văzut că a venit
Şi bătrînul Liliac.

Lîngă el mergea lejeră
O frumoasă Imortelă...
Vă aştept în premieră
De Florii, dar mai spre seară!
Să aveţi la butonieră,
Numai flori de primăvară.

Acum vă urez de Florii
De iubire s-aveţi parte,
Cu fiinţa cea mai dragă!
În Ziua Sfântă de Florii,
La Mulţi Ani şi bucurii !

Florin Petrache