Darul naturii

Soarele si ploaia
Se certau mereu:
Nimic nu ar creste
Daca n-as fi eu!
Of!, mama Natura,
Ca sa ii impace
Pe-unul, hat, departe,
Pe-altul, mai incoace,
I-a lasat o vreme.
Sa va spun, nu pot
Care fu isprava...
Unul arse tot
Ce-avu-n stapanire,
Altul, mai neghiob,
Ingropa sub ape
O juma de glob.
Astfel, pricepura,
Am gresit, fireste:
De n-am fi-mpreuna
Nimic nu ar creste!
Chiar atunci, Natura,
Am vazut si eu,
Le-a făcut un dar,
Primul Curcubeu.
de Elia David

Natura,imagini,triluri.......flori

Fluturii mei

Fluturi si Paganini

Despre fluturi

Andrei Pavel- Poveste cu fluturi

Fluturele si gandacul

Lectia Fluturelui

legenda fluturilor

Cele pe care vi le voi povesti în continuare s-au petrecut cu sute sau poate cu mii de ani în urmă, pe vremea când nu exista ţipenie de fluture sau alt tip de gâză pe faţa pământului. Şi după cum spuneam, într-o minunată dimineaţă de primăvară, desfătându-şi privirea cu frumuseţea florilor, Lui Dumnezeu nu i se mai părură la fel de încântătoare ca alte dăţi. Parcă le-ar fi lipsit ceva. El crease florile pentru oameni, pentru ca aceştia să le iubească şi să le admire. Oamenii erau însă mult prea ocupaţi. Bărbaţii arau pământul şi însămânţau, pregătind recoltele viitoare; femeile trebăluiau prin curţi şi prin case, spălând, făcând mâncare sau îngrijind orătăniile. Până şi copiii erau prinşi cu alte treburi: îşi ajutau taţii la câmp – cei mari, iar cei mici mai mult se încurcau prin fustele mamelor, decât să fie de vreun ajutor.
Aşa că Dumnezeu se gândi să facă nişte fiinţe pentru care florile să fie indispensabile şi cărora să le dea în stăpânire această împărăţie de arome şi culori. Astfel, El făuri nişte coconi mititei şi le dădu poruncă îngerilor să-i atârne prin livezi şi păduri pe crengile copacilor, printre mugurii care stăteau gata să pleznească. O dată cu desfacerea mugurilor, coconii au crescut şi din ei au ieşit nişte flori vii, albe ca zăpada. Iar Dumnezeu le-a numit fluturi. Zi de zi, El îşi desfăta privirile cu dansul minunat al creaţiei sale. Îi privea răsfăţându-se şi scăldându-se în cupele florilor pe care le iubeau.
Un singur fluture nu iubea florile, lumina soarelui şi tovărăşia fraţilor săi. Prefera să trândăvească în vreun buzunar cât e ziulica de lungă şi numai noaptea să iasă de pe unde stătea ascuns. În loc să soarbă nectarul florilor, rodea straiele între care îşi ducea veacul, umplându-le de găuri spre paguba şi necazul oamenilor.
După un timp, Dumnezeu începu să se plictisească. Parcă prea semănau fluturii cu fulgii de zăpada. Şi între culorile vii ale primăverii albul fluturilor părea foarte nepotrivit.
Atunci îi dădu poruncă Sfântului Ilie să-şi întoarcă norii şi carul de foc cu care ieşise să hrănească minunăţiile pământului printr-o binecuvântată ploaie. Cu un semn al mâinii împrumută din culoarea fiecărei flori câte puţin şi trasă pe cer un minunat arc multicolor, care avea să fie numit curcubeu. Apoi cu un mic nor luă pe rând din fiecare culoare şi îl stoarse deasupra pământului. Într-o clipă, aripile fluturilor fură acoperite de pete şi stropi de diferite nuanţe, astfel încât nu existau doi fluturi la fel.
Un fluture mai leneş se pitise de ploaie la rădăcina unei verze şi între timp aţipise, astfel încât pe el nu îl ajunseră stropii de culoare. Aceştia căzuseră pe frunzele verzei şi se amestecaseră. Scurgându-se spre pământ, la fluture mai ajunseră doar câteva picături negre. Aşa se face cum că fluturele numit de noi „de varză” a rămas alb.
O dată treaba terminată, Dumnezeu îi numără să vadă dacă omisese vreunul şi văzu că unul lipsea. Acesta era fluturele de molie. Mânios că nu îşi îndeplineşte menirea care i-a fost dată, că lumina nu îi e dragă şi trăieşte pentru a face rău, Dumnezeu l-a condamnat să stea pe veci numai în întuneric şi când va îndrăzni să iasă din ascunzătoare, oamenii să îl prindă şi să îl distrugă pentru răul pe care îl face. Şi dacă vreo rază de soare l-ar atinge cât de puţin, aripile lui să se prefacă în scrum. De atâta viaţă lipsită de binecuvântarea soarelui, s-a pipernicit din ce în ce mai mult, aripile s-au micşorat de atâta nefolosinţă şi până şi albul lor s-a ponosit transformându-se într-un gri murdar. Şi de atunci, cât e noaptea de lungă, fluturele de molie dănţuieşte în jurul becurilor aprinse, în speranţa că va fi iertat şi i se va permite să se întoarcă la viaţa de lumină, alături de fraţii lui.
Ceilalţi fluturi, binecuvântaţi de Dumnezeu, au rămas stăpâni ai florilor pe care le iubeau atât de mult şi printre care se pierdeau într-o măreţie de culori. 

de Luiza Oana Grosu

Semnificatia trandafirilor

FLORI ,FLUTURI,FLORI....

Fluturi

Fluturi

Roi de fluturi
iubirea mea se juca
de-a baba oarba
cu vantul.
Il invitasem
la ultimul meu bal.
Voiam pentru o zi
sa fie fluture,
sa guste fericirea
ultimei clipe.
Nu stiu daca i-a placut.
Spre seara
avea lacrimi pe gene,
si nu am inteles de ce
sarutul de adio
mi l-a dat in zori.
Numai pe aripa!

poezie de Florica Iacob

Insomnii de primăvară

Se-agită natura pe verde să treacă
În aer grupată-i în stol feeria
Mireasa grădinii, caisul ne-neacă
În valuri de-arome stârnind insomnia

Concert de chitare cu pene în vânt
Provoacă în arii la sol bucuria
În verde se-mbracă tot ce e pământ
Culoare ce-nseamnă de fapt insomnia

E o cerul o mare cu valuri de fum
Natura-i pictată, i-ascult simfonia
Las totul pe seama ce-a fost şi acum
Încerc să înving din mers insomnia...

Se-agită natura pe verde să treacă!...

poezie de Gheorghe Gurău

Flori, natură, poezie

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Toth Al. Arpad [Artangel ]

Flori, natură, poezie,
bucurie hai să fie,
ghiocei şi crizanteme,
fă doar bine, nu te teme!

Panseluţe, margarete,
toate-s pentru mândre fete.
Fascinanta lume de vis
te afundă în paradis.

Avem bruma simţului fin
romantici să culegem din
ceaţa clipelor tristeţii,
petalele florilor vieţii.

Rondelul beat de roze

De roze e beată grădina
Cu tot ce se află împrejur
E beat şi cerescul azur,
Şi zâzâie, beată, albina. 

Se clatină parcă lumina,
Un tunet e simplu murmur. -
De roze e beată grădina
Cu tot ce se află-mprejur.

Dar iată... - A mea nu e vina...-
Chiar eu, în gentil trubadur,
Visând, lângă-al apei susur,
Mă schimb, aşteptându-mi regina... -
De roze e beată grădina.

Alexandru Macedonski 

Flori si relaxare

Fluturi si muzica

Gradina cu flori

Câte flori sunt pe pământ

Câte flori sunt pe pământ

Câte flori sunt pe pământ
Toate merg la jurământ-,
Numai floarea soarelui
Şi-a mărgăritarului
Stau în poarta raiulu.
Şi judecă florile
Ce-au făcut miroasele.
Dete-o ploaie, dete-un vânt
Şi le trânti la pământ.
Dete-o ploaie şi un soare
Şi le sculă în picioare
Raiu-ntreg s-a-nmiresmat
Cu miroase-amestecat.

folclor românesc,

Nuferi

Nuferi la xi-hu

In oglinzi de margarite
Ondulate-n moi covoare,
peste ape-ncremenite
Nuferi pun stravechi stergare.

Insulite mici, cochete,
Printre unde tremurande,
Strang alaturi in buchete
Nuferi mari cu flori rotunde.

Albe flori, ca o mireasa
Ce se-ndreapta spre altar,
Pete albe de matasa
Printre frunze verzi rasar.

Mai departe-n alte cercuri,
Gelozii de mandarini,
Nuferi galbeni duc de veacuri
In a lacului gradini.

Cu tinuta eleganta,
Balerine ce danseaza,
Nuferi roz ca o fondanta,
Luciul apei il pateaza.

Nuferi rosii-n panoplia
Lacului aprind splendori,
Integrate-n armonia
Simfoniori de culori.

Largi petale arcuite
In stransoarea lor combina,
Melodii dezlantuite
De culori si de lumina.

poezie de Constantin Enache

Iubiţi cu toţii

Iubiţi cu toţii

Pasările cântă pe crengi înverzite,
Fluturii se-ngână de pe flori pe flori,
Tainic trec prin aer şoapte fericite,
Cât cuprinde ochiul, ceru-i făr' de nori.

Dulce primăvară, drag vis de iubire!
La zâmbirea-ţi blândă, iarna a plecat,
Cât era de lungă, plină de jălire...
Dar tu eşti în lume, răul s-a uitat.

Ce-mi vorbeşti tu încă de chinuri trecute,
Inimă nebună, uită de dureri
Şi de-acele zile în lacrimi pierdute.
N-are primăvara mii de mângâieri?

N-auzi cum şopteşte fiecare floare?
"Amorul domneşte acum pe pământ.
O, iubiţi cu toţii! grabnic frunza moare,
Grabnic se întoarnă tot iar în mormânt".

poezie de Matilda Cugler-Poni (1878)

Mesaje din flori

Mesaje din flori

Mi-a picurat în palmă lăcrămioara
Iar crinul ca un rege mi-a surâs
O violetă a-nflorit pe culme
Regina nopţii râde spre apus

E prinţ în câmpuri vara macul roşu
Sunt freze-n primăvară peste noi
Ne plouă cerul cu parfum de vise
Şi ne îmbatã seara pe-amândoi

În dans de gladiole prea măreţe
Sunt paşi de ghiocei mici şi stingheri
Sorbind nectarul clipelor măreţe
Ne scufundăm în valuri de plăceri

Şi peste toate rege, trandafirul
Deschide uşa marilor iubiri
Rămâne falnic să ne-ncânte viaţa
Şi ne îndrumã-ncet, spre nemuriri...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout

Flori

Florile imi sunt surori
Si le sunt de ajutor:
Pentru fiecare floare
Apa torn din stropitoare.
Roz, albastre, rosii, toate
Ma asteapta insetate.
Dupa ce le racoresc,
Frumusete-mi daruiesc

Floarea soarelui si macul

Se-ntrebau, vorbind odată
     Două flori pe șes:
— „Vecinic stai îngâdurată,
Roșie și mândră floare!
ce-ai pe suflet de te doare,
     Și suspini ades?”

—„Stau așa! Mi-e dus și gândul
     Și mi-e somn mereu.
Dar tu capul tău plecându-l,
Pentru ce ești tot trudită?”
—„Cum n-aș fi, căci nedurmită
     Sunt în veci și eu

Când amurgu-n văi se-ngână,
     Vine din apus
Un flăcău; mă ia de mână,
Dă din cap și semn îmi face,
Tac și eu că și el tace
     Și zburăm în sus.

Peste mări, eu nu știu unde,
     Peste munți cu flori.
Nu-l întreb, că nu-mi răspunde,
Și zburând prin lume moartă,
El mă lasă-n rai la poartă
     Strajă până-n zori!”

Tristă zise ceealaltă:
—„Lungă cale ai!
Floare galbenă și naltă
Și cu-așa de mândru nume.
Ce vezi tu pe ceea-lume,
     Strajă până stai?”

—„Ce să văd! Deschide cerul
     Mândrele lui porți,
Și-mpăratul vine, Lerul,
Iar cu el, în haină albă,
Vin purtând cununi de nalbă
     Suflete de morți.

Și e cald și e lumină,
     Și-ori pe unde treci,
Valea de copii e plină,
Prinși de mâni își joacă jocul,
Iar de cântec plin e locul,
     Plin de flori în veci.

Dar de ce suspini tu oare?”
     Zise ea apoi
Către ceealaltă floare.
—„Și de ce m-asculți mirată?”
A răspuns, pornind deodată,
     Cea cu roșii foi:

—„Ah, suspin că tot ca tine
     Strajă stau și eu!
Din apus un tânăr vine
Tot așa, când amurgește;
Nu-i vorbesc, că nu-mi vorbește,
     Și zburăm mereu.

Și mi-e ciudă cum se poate
     Nopțile s-alerg.
Uite, ziua, știu de toate;
Seare însă plec uitucă:
Nu știu unde-o să măm ducă.
     Știu numai că merg.

Stau la poartă-ntunecată
     Și-ntr-un loc cumplit:
Nu văd soare niciodată,
Numai neguri și furtună,
Și prin nori un colț de lună
     Mort și-ngălbenit.

Și vin suflete-amărâte;
     Ochii lor, izvor:
Udă haine mohorâte,
Udă pietrele pe cale,
Și pornesc ca râu la vale
     Lacrimile lor.

Ah, și-n chinul lor cel mare
     Ei, pe piept, icnind,
Pumnii-i strâng așa de tare
Că-și pătrund prin carne pieptul
Și sub coaste ei de-a dreptul
     Inima și-o prind.”

—„Amândou-avem o soartă”,
     Suspinând vorbi
Floarea care-n pururi poartă
Ochii dornici după soare:
—„Dar voinicul tânăr oare
    Cine poate fi?

Din apus mereu săracul,
    Vine blând și bun.”
—„Nu-l cunosc”, răspunse macul.
Dar pe când vorbeau cuvâtul,
Se opri-ntre sălcii vântul
    Și-asculta ce-și spun.

A zâmbit și-apoi cu jale
    Șuierând s-a dus
Trist pe lângă râu la vale.
O să vie dânsul iară
Pe la flori în fapt de seară,
    Singur, din apus!
George Cosbuc

IN GRADINA

Miresme dulci de flori ma-mbata si ma alinta ganduri blande ...
Ce iertator si bun ti-e gandul, in preajma florilor plapande!
Rad in gramada: flori de nalba si albe flori de margarint,
De parc-ar fi cazut pe straturi un stol de fluturi de argint,
Sfioase-s boltile spre sara, si mai sfioasa-i iasomia:
Pe fata ei neprihanita se-ngana-n veci melancolia
Seninului de zare stransa, si-n trandafiri cu foi de ceara
Traiesc mahnirile si plange norocul zilelor de vara.
Atatea amintiri uitate cad abaute de-o mireasma:
Parca-mi arunc-o floare rosa o mana alba de fantasma,
S-un chip balan lang-o fereastra rasare-n fulger si se strange ...
De-atuncea mi-a ramas garoafa pe suflet ca un strop de sange.
Ca nalba de curat odata eram, si visuri de argint
Imi suradeau cu drag, cum rade lumina-n foi de margarint,
Si dulci treceau zilele toate, si-arar dureri dadeau ocoale ...
Ah, amintirile-s ca fulgii ramasi uitati in cuiburi goale!

DIMITRIE ANGHEL 

Mii de fluturi

In cranguri,triluri ciripind.
In iarba,susur de ganganii.
Pe ramuri,mugurii-au plesnit
Si-naltul cerului pictat
De-un vestitor cu aripi colorate,
Ce-apare pentru-o zi si-mparte
O mare de sperante!

DANSUL FLUTURILOR

FRUMOSII FLUTURI

Farfalle"/"Fluturii";"Volare"

CANTECUL FLORILOR

Serenada florilor

Valsul florilor

Sunt fluture venit din amintire

Sunt fluture venit din amintire
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Gabriel Dragnea 

Fluturi cu aripi rupte

Fluturi cu aripi rupte
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Ciurezu Mariana 

Fluturasul

Semnificatia florilor in functie de miros

Mirosul lor ne incanta simturile, iar frumuseata lor ne imblanzesc inima. Ele ne fura un zambet si ne ofera stralucirea din ochi.

Anemona - dragoste neimpartasita
Aloe - tristete
Busuioc - dragoste si noroc
Begonia - aparare
Brad - rabdare, timp
Bujor - timiditate, sfiala
Camelia - noroc
Cactus - rezistenta
Crizantema - bucurie, "esti o prietena minunata"
Crizantema rosie - iubire
Crizantema alba - adevar

Semnificatia florilor

Semnificatia florilor - Despre flori - Simbolistica

-Floare de colt( Edelweiss)

STEFAN HRUSCA - Nunta de flori

Inţelepciunea unei flori

INTELEPCIUNE si FLORI

Încrezute şi frumoase