vineri, 18 mai 2012

Omida și fluturele

Fabulă de DANIEL ROXIN


Târându-si, o omida, prelungu-i trup cu par
 Pe craca fara frunze a unui jalnic mar,
Se pomeni oprita de-un fluture nervos:

- „Sa nu-ndraznesti, urâto, sa-ti duci trupul balos
Pâna aici la mine, caci o vei încurca!
Ma mir si-acum ca Cerul, în direptatea Sa,
Va lasa înca-n viata tot neamul habauc!
Coboara, deci, de nu vrei în pumni sa te apuc!”

Dupa o saptamâna, omida deveni
Un fluture femela cum rar mai poti gasi.

Zburând din floare-n floare, se întâlni deodat’
Cu cel ce o jignise (acum, mai grizonat).

- „Frumoasa mea, hai spune-mi, te-am cunoscut cumva?
Caci ochii-ti, doi luceferi, parca îmi spun ceva...
Oh!... Simt fata de tine un dor de ne-nteles
Si-as vrea, de-ti face cinste, sa fiu al tau ales!
Îti jur ca-ti va fi bine caci eu sunt bun, cinstit
Si permanent în viata iubirii i-am slujit!...”
- „Destul!... spuse femela, fiindca te stiu demult
Si vocea-ti prefacuta nu vreau s-o mai ascult.
Desi spui ca o viata iubirii i-ai slujit,
Eu m-am convins ca nu esti decât un ipocrit!”

MORALA
De nu vrei ca în viata sa-ti fie rau, ci bine,
 Nu-ti arunca dispretul pe cel ce nu-i ca tine!
Chiar daca el îti pare ca prost, urât, misel
,Gândeste-te c-odata ai fost exact la fel!

Fluturele şi omida

O omiduţă firavă a fost luată de vânt şi aruncată sub pomii din grădină. Să se caţere până pe creanga de unde a căzut i-ar fi luat o viaţă. Să zboare, nu putea, că mai avea de aşteptat până să devină fluture… 
Apoi s-a gândit că mai bine ar fi om, că iată cum ei nu se târăsc şi ce frumoasă le e poziţia verticală. Cum n-a reuşit, s-a gândit să fie Dumnezeu. Pe Dumnezeu ş-aşa nu-l cunoaşte nimeni, aşa că îi putea fura identitatea. “Şi ce să fac ca Dumnezeu?” s-a gândit omiduţa târându-se de colo-colo. Aşa a dat peste o macaroană. A studiat-o, i-a dat ocol, a mirosit-o şi făcând atâtea treburi, a obosit şi pentru un somn dumnezeiesc, s-a strecurat în macaroană. După câteva ceasuri a ieşit iar la soare, s-a întins şi a strigat lumii că ea e Dumnezeu.

Un roi de fluturi albi au văzut-o şi i-au dat bineţe. Ea le-a răspuns în doi peri, aşa cum stă bine unui stăpân. Fluturii s-au minunat de tupeul bietei făpturi, i-au sugerat chiar să se uite-n oglindă înainte de a se pretinde Dumnezeu.
- Abia de eşti o târâtoare! i-a spus unul dintre fluturi.
S-a gândit omiduţa o vreme, apoi le-a replicat:
- Nici voi nu sunteţi fluturi! şi cum fluturilor le era contrazisă evidenţa, căutau să înţeleagă raţionamentului târâtoarei. Văzându-i uluiţi, tot ea le-a explicat filosofic:
- Fluturii zboară şi pentru a putea zbura le trebuie aer, ori noi nu suntem încojuraţi de aşa ceva!
Fluturii au început un dans în jurul târâtoarei săltând pe curenţi de aer când sus până la florile din vârf ale cireşului, când jos de tot, vânturând firele de iarbă.
- Ăsta nu e zbor? a întrebat-o fluturele care se ostenise să-i vorbească. Atunci omiduţa a spus că ceea ce au făcut ei e iluzie, că aerul tot nu există.
- Şi cum ai dedus tu că nu există aer? ls-a mirat până peste poate fluturele de micimea gândirii interlocutorului. Şi iar s-a apucat omiduţa să debiteze felurite prostii, cum că dacă nu vezi un lucru el nu există.
- Hai, dacă voi ziceţi că există, arătaţi-mi şi mie o fotografie cu aerul! a decretat doct omiduţa.
În faţa măreţei inepţii unii fluturi şi-au luat zborul. Doar cel mai curios dintre ei a mai învrednicit-o cu o întrebare:
- Fie, să presupunem că eşti Dumnezeu… care este creaţia ta?
Cu aer de artist neînţeles şi ca orice suficient cu orgoliul inflamat, omiduţa i-a arătat bucata de pastă făinoasă din iarbă.
- Vezi, eu sunt cel care a dat gaură la macaroană! a marşat în inepţie târâtoarea.
Fluturele a râs şi s-a alăturat grupului. Micuţa fiinţă, ce devenea minusculă pe măsură ce ei se înălţau în zbor, s-a ascuns din nou în macaroană.
- Ai grijă! a strigat din înalturi unul din fluturi. Dar târâtoarea nu mai auzea pe nimeni. De furie nici nu mai vedea bine. Aşa se face că n-a văzut nici curcanul pofticios ce s-a repezit la macaroană…

Furnica și omida

Pe când alerga vioaie în lumina soarelui, căutând ceva de îmbucat, o furnica a dat peste o omidă (crisalida) pe cale de a se schimba în fluture. Omida şi-a mişcat coada şi, în acest fel, a atras atenţia furnicii, care şi-a dat dintr-o dată seama că este în prezenţa a ceva viu. “Biata, firava creatură!” a exclamat, plină de dispreţ, furnica, “ce soarta amară te aşteaptă! În timp ce eu mă pot mişca încolo şi încoace, după cum îmi doresc, şi mă pot căţăra , dacă mi-e poftă, chiar şi în cel mai înalt copac, tu rămâi prizonieră a corpului tău , a gogoaşei tale, având numai putinţa de a mişca din coadă. ”Omida a auzit aceste cuvinte, dar nu a dat niciun răspuns.
Câteva zile mai târziu, gogoaşa crisalidei a rămas goală. Nedumerită, întrebându-se unde a dispărut omida de acolo, furnica a fost, la un moment dat, umbrită şi descumpănită de aripile imense ale unui frumos fluture care zbura deasupra ei.


“Uită-te la mine”, a spus fluturele, “tu, biată şi firavă creatură! Laudă-te acum cu puterea ta de a te mişca şi căţăra”. După ce a zis cuvintele acestea, fluturele s-a înălţat în aer şi, purtat de adierea vântului de vară, a ieşit din vederea furnicii pentru totdeuna.

Morala: “Aparenţele sunt înşelătoare”.

marți, 1 mai 2012

Jurnalul omidutei revoltate

de Rosca Ruxandra

Eu sunt omiduta Uta si sunt foarte, foarte revoltata. De ce noi omizile suntem nedreptatite de acesti fluturi neseriosi si obraznici? Noi avem drepturi egale. Pâna acum am rabdat ca niste sclave. Dar acum ne-am decis sa facem un mitting. Pai ce înseamna asta?! Fluturii acestia se cred ei mari si tari!
Dar, în curând o sa devin si eu fluture. Atunci o sa le rup aripile acestor îngâmfati. O sa ne razbunam. O sa vada ei cine de cine depinde.
Nu o sa mai repete întruna ca ei au mult mai multe drepturi. Fluturii ne dispretuiesc pentru ca ne târâm. Ne privesc de sus. Sunt niste tirani.



O sa le dovedim noi ca avem dreptate. A, dar ce ma bucur când vreun copil le face câte ceva. Si-o merita. Deci, eu una nu mai suport! Eu si cu celelalte omidute ne-am compus si un imn al libertatii. Se numeste “Dorim respect”. Îl vom cânta pe strada. Mama, ce o sa mai râdem de fluturi atunci când le vom rupe frumoasele aripi!… Prietena mea, omiduta Ami, este organizatoarea consiliului omidutelor. Cel mai important este ca fluturii nu stiu nimic despre asta. Noi complotam împotriva lor. Abia astept sa ies pe strada si sa strig în gura mare:”Libertate, libertate, noi vrem libertate!”.
Si o sa ne mai razbunam mâncând frunzele plantelor pe care se asaza fluturii. Asa nu o sa mai aiba flori pe care sa se aseze. Copiii nu vor mai gasi nici un fluture dimineata.

Dar ia uite, ce minune! Ce aripi frumoase mi-au crescut! Acum sunt si eu fluture. Am libertate! Dorinta mi s-a împlinit! Dar tot o sa ma duc la mitting. Mittingul este împotriva nedreptatii, nu împotriva fluturilor! Când o sa am si eu omizi, întotdeauna o sa le respect drepturile. Dar ce asta? Ah…O pagina de jurnal ...