vineri, 20 mai 2011

Culorile fluturilor

In legendele lor, grecii antici vedeau in fluturi expresia sufletelor oamenilor. Acei oameni care au avut un suflet curat vor fi intruchipari de fluturii de zi, frumos colorati; insa aceia care au avut un suflet rau, vor fi intruchipati de fluturii de noapte, cu un colorit tern, intunecat. Asadar, inca din cele mai vechi timpuri, oamenii au remarcat coloritul acestor insecte, prezent cu precadere la nivelul aripilor. De altfel, extraordinara diversitate de forme si de culori a acestora a transformat fluturii in adevarate vedete ale lumii insectelor.
Privita prin intermediul unui stereomicroscop, o aripa de fluture dezvaluie un univers unic si surprinzator. Fiecare solz minuscul (care are, cel mai adesea, sub o zecime de milimetru) are culoarea sa proprie, astfel incat ansamblul lor creeaza desenul si nuantele specifice fiecarei specii de fluture. Forma lor este extrem de variata (uneori, poate varia pe aceeasi aripa, in functie de desenul la formarea caruia participa), in unele cazuri ei semanand mai mult cu niste peri mai grosi. Nu intotdeauna solzii acopera intreaga aripa; in cazul unor specii, ei pot fi dispusi rar, la o oarecare distanta unii fata de altii, lasand sa se intrevada membrana subtire si transparenta din care este formata aripa propriu-zisa.
Culorile metalice nu sunt pigmenti de natura chimica impregnati in solzi (asa cum se intampla in cazul insectelor fara irizatii), ci sunt generate de modul in care radiatia luminoasa intalneste suprafata aripilor (se mai numesc culori structurale, pentru ca sunt generate si de forma si de dispozitia specifica a solzilor, care determina fenomene optice asociate culorilor irizante).  Acest efect deosebit are, acolo unde este prezent, un rol important in apropierea dintre sexe, masculul incercand sa atraga femela prin etalarea splendorii aripilor sale.
Poate ca cea mai frumoasa priveliste infatisata ochiului atintit asupra unui fluture o reprezinta sclipirile metalice ce impodobesc aripile unor specii. Aceste culori irizante, prezente cel mai adesea pe aripile masculilor fluturilor diurni, ii fac sa para asemenea unor nestemate vii in lumina amiezii.

Bibliografie
- Terra magazin