A fost odată un fluture.
Un fluture mai deosebit de ceilalți prinforța și rezistența pe care le emana.Trecut prin viață,prin multe și grele,își lua puterea din sine,căci învățase a fi împăcat cu sufletul său.
Cu aripi mari ,frumos colorate,ce luceau mereu în lumina soarelui.
Poate că și momentul când și-a făcut apariția,undeva în miez de vară,a contribuit la formarea caracterului lui solar,optimist,cucernic.
Nici picăturile grele de ploaie,nici vânturile reci sau căldura dogorâtoare nu au reușit să îl țină pe loc.Era uimitor cum reușea să-și clădească singur drumul,să-și deschidă singur calea prin lumea istovitoare,să-și planifice fiecare zbor.
O viață plină de calcule,de zboruri,de lucruri ținute sub control mereu.
O viață plină de flori,ce l-au încântat mereu,din care își făcea mereu pat în zilele prea istovitoare.
Ar fi cuprins într-o clipită o întreagă lume de flori,cu o singură privire rece.
Și totuși într-o zi.......
Si totusi, intr-o zi … pe cand strabatea un camp cu fori, zari doi ochi mari negri – femeia fluture – si indulcit de privirea pierduta in care se oglindeau florile campului si el, se apropie de aceasta la inceput cu teama, apoi timid, curios, vrajit de frumusetea ei. Ar fi putut fi o floare, un inger ratacit pe pamant sau un fluture mai mare, dar era o fiinta omeneasca, al carei nume nu-l stia, dar avea sa-l afle …
S-a asezat pe o floare din preajma femeii-fluture si a vazut ca I-a zambit. Miscarea aceea imperceptibila de ridicare a colturilor gurii ei l-a fastacit si a dat sa zboare. Femeia-fluture l-a oprit cu un suspin: “Ramai prietene, bine-ai venit”. S-a asezat in palma ei catifelata, iar ea l-a ridicat aproape de ochii ei si inca o data I-a zambit. “Tu cine esti? De unde vii si unde te indrepti?
Fluturele a batut fin din aripi … atat de fin incat puteai spune ca a clipit, si i-a raspuns: Sunt un fluture nascut din soare si iubire. Vin de peste tot si zbor oriunde o floare se deschide. Acum m-am oprit sa te miros si sa ma bucur ca tu poti vorbi cu mine. Cum te numesti?
Fata-i zambi din nou si ii raspunse: ma numesc IUBIRE pentru cine ma iubeste, ma numesc SOARE pentru cine ma urmeaza, ma numesc FLOARE pentru cine se opreste, dar sunt pentru prietenii mei o fata de poveste care acum este dar care maine, poate nu mai este … Poti insa sa ma strigi simplu Eva.
Ametit de vocea suava a femeii-fluture se apropie de ea si mai mult si-i spuse: “Din departare pari un inger, mai de aproape un fluture mare, dar de aic,i de unde te vad acum, esti o floare cu vocea ca un cantec. Vrei sa ne jucam?
Fata-fluture se uita la el si rase: De ce nu? Iar el clipi de cateva ori din aripi si i se prinse in par. Ridicandu-se din campul cu flori femeia-fluture incepu sa cante un cantec de dor.
Ai o voce minunata Eva – spuse fluturele-calator. Iar ea ii raspunse imbujorata: Mi-a fost data sa-i pot canta printului orb …
Cum, ai un print? Unde este? Cine este? Vreau sa-l cunosc, striga el.
Ei bine, nu-l cunosc inca nici eu, dar mi s-a spus ca locuieste undeva departe in nord, printre muntii unde afinele de padure cresc mari ca niste mure. As vrea sa pot zbura si eu acolo sa-l privesc doar ca sa stiu de-i demn de inima ce-mi bate a poveste de amor.
Zici tu ca e departe?! As putea sa te port eu in zbor … dar spui ca-i orb? Cum asa Eva?
Orb este nu pentru ca ochii nu-i mai vad, ci este orb cu inima. Se spune ca o zana i-a furat inima si l-a orbit pentru ca sa nu mai poata iubi prea curand, iar el merge bajbaind prin munti si se ascunde in paduri de teama sa nu fie si mai mult decat orbit – schilodit de durerea ce ar putea sa-i vina din partea ielelor ce danseaza de dimineata pana seara-n asfintit.
Deci nu te cunoaste?
Ei bine nu.
Ce soarta! – isi spuse-n gand fluturele calator. Ce-ai spune daca am zbura acum chiar spre tara sa? intreba fluturele-calator.
Pai cum asa? zise fata
Uite, ma asez pe umarul tau si te voi purta peste munti si vai pana la printul orb de inima.
Zici ca poti? intreba femeia-fluture.
Da. M-am asezat. Pornim?
Acum? Chiar acum?
Da! Si se ridicara pana la cer, dar departe de nori. Au zburat si au tot zburat … Se mai opreau din cand in cand ca sa caute odihna si sa se mai hraneasca. In rest zburau, zburau, zburau. Au ajuns pe muntele alesului print orb, iar fluturele-I spuse: Hai sa ne odihnim si maine dimineata sa-l intalnim.
Fata clipi din ochii mari si negri si-I raspunse: vreau sa-l vad cand doarme. Am auzit ca daca in timpul somnului am sa-I pot saruta inima, dimineata cand se va trezi, nu va mai fi oarba inima sa.
Bine, sa mergem, doar de-asta am venit pana aici. Au mai zburat prêt de cateva clipiri de aripi de fluture si au ajuns la palatul in care locuia printul cu inima oarba. S-au strecurat pe holuri intortocheate si au ajuns la dormitorul acestuia.
Dormea dezvelit, cu bustul pe jumatate gol si cu o mana cazuta cazuta din pat, semn ca somnul il doborase pe tanarul nostru print nu de foarte curand. Soptind fluturele-calator o intreba atunci pe femeia-fluture: Am ajuns, el doarme, dar cum poti sa saruti o inima? Doar nu vrei sa i-o scoti din piept?!
Fata duse mana la gura si spuse: Sssss … Mai incet sa nu ne auda … Se strecura pe partea cealalta a patului si ajunse chiar langa el. Va trebui sa imi infrang frica si sa ma asez langa el, apoi cu ajutorul tau am sa-I picur pe buze roua, iar pe ochi am sa-I pun buzele mele. Daca se va trezi, suntem pierduti! Totul trebuie ca o atingere de fluture.
Dintr-o data fluturele-calator incepu sa faca piruete si sa dea din aripi agitat. Mai mult zbura inapoi decat inainte.
Ce s-a intamplat? intreba femeia-fluture. Ma ajuti cu roua?
Nu pot, spuse fluturele-calator. Nu pot si nici nu vreau.
De ce? il intreba fata
Pentru ca am sa te pierd. Tu esti Iubire pentru cine te iubeste, esti Soarele pentru cine te urmeaza, esti o Floare pentru cine se opreste si esti o fata din poveste care acum esti si maine … maine daca nu mai esti?
Fata-l lua pe fluturele-calator in palma si-i intinse buzele. Saruta-ma! Asa am sa fiu si ca tine, si cu tine: peste tot unde o floare se deschide.
Vibrand, acesta atinse buzele ei si i le saruta, apoi intr-o clipa capata o aura albastra ca un fluture-inger.
Multumesc, sopti el plin de placere.
Se apropiara de printul nostru orb de inima. Fluturele-calator acum inger picura roua pe buzele lui iar femeia-fluture il saruta pe ochi. Se uita la el si-i trecu usor mana prin par. In acel moment din siragul ei de perle se desprinse una si apoi toate cazura in pat peste print … Sa fugim, sa fugim spuse fluturele
Si perlele? intreba fata
Nu-i timp acum, se lumineaza! Si parasira incaperea in zbor …
Cand se trezi, printul vazu perlele ratacite in patul lui si pe podea … Cine-o fi fost in camera mea? Se intreba ridicandu-se si ducandu-se la fereastra. Un stol de fluturi dansa in jurul palatului sau. Deschise fereastra si spuse cu voce tare: Am ceva in piept si nu ma mai doare. Cui sa-i multumesc? Fluturii incepura un dans nebun si formara-n zbor un cuvant: EVA.
Uimit de asa intamplare printul puse o a doua intrebare: Si unde o gasesc sa-i multumesc? Fluturii dansara din nou si formara cuvantul “INIMA”.
Dar inima mea este oarba, nu pot iubi acum pe nimeni, deci nimeni nu poate locui in ea! Fluturii batand usor din aripi au mai format un cuvant. Mesajul era “VINDECAT”. Atunci el intreba: Dar cum? Si acestia formara cuvantul “IUBIRE”. Atunci printul se duse si se uita-n oglinda si se vazu cu totul transformat: ochii ii straluceau, inima-i tresarea de sub camasa iar buzele-i fierbeau. Alerga spre grajd, isi lua calul si iesi in curtea palatului intreband fluturii: Incotro?
Fluturii formara in fata lui un sir si-l purtara langa un rau din padure. Descaleca si vazu langa un copac un cap de fata. Se apropie vrajit, neputandu-si lua ochii de la ea, cu inima batandu-i mai sa sara din piept. Pe buzele ei fluturele statea adormit. Se uita la ea si asa cum dormea ea cu fluturele-i pe buze, cuprins de amor o saruta. In acel moment, trezit de apropierea printului, fluturele-calator a vrut sa zboare, dar nerabdarea acestuia nu i-a permis sa se indeparteze suficient, asa ca, in loc sa zboare si sa-i priveasca pe cei doi, s-a transformat in IUBIRE.
Eva s-a trezit intr-o sarutare divina, si-a imbratisat printul si au continuat sa se sarute. Cand s-au linistit Eva a intrebat: Unde este fluturele ce-l aveam pe buze? Iar raspunsul lui, si-al tuturor indragostitilor: Il simt in stomac de fiecare data cand ma uit la tine.
Gabriela Pacea
Un fluture mai deosebit de ceilalți prinforța și rezistența pe care le emana.Trecut prin viață,prin multe și grele,își lua puterea din sine,căci învățase a fi împăcat cu sufletul său.
Cu aripi mari ,frumos colorate,ce luceau mereu în lumina soarelui.
Poate că și momentul când și-a făcut apariția,undeva în miez de vară,a contribuit la formarea caracterului lui solar,optimist,cucernic.
Nici picăturile grele de ploaie,nici vânturile reci sau căldura dogorâtoare nu au reușit să îl țină pe loc.Era uimitor cum reușea să-și clădească singur drumul,să-și deschidă singur calea prin lumea istovitoare,să-și planifice fiecare zbor.
O viață plină de calcule,de zboruri,de lucruri ținute sub control mereu.
O viață plină de flori,ce l-au încântat mereu,din care își făcea mereu pat în zilele prea istovitoare.
Ar fi cuprins într-o clipită o întreagă lume de flori,cu o singură privire rece.
Și totuși într-o zi.......
Si totusi, intr-o zi … pe cand strabatea un camp cu fori, zari doi ochi mari negri – femeia fluture – si indulcit de privirea pierduta in care se oglindeau florile campului si el, se apropie de aceasta la inceput cu teama, apoi timid, curios, vrajit de frumusetea ei. Ar fi putut fi o floare, un inger ratacit pe pamant sau un fluture mai mare, dar era o fiinta omeneasca, al carei nume nu-l stia, dar avea sa-l afle …
S-a asezat pe o floare din preajma femeii-fluture si a vazut ca I-a zambit. Miscarea aceea imperceptibila de ridicare a colturilor gurii ei l-a fastacit si a dat sa zboare. Femeia-fluture l-a oprit cu un suspin: “Ramai prietene, bine-ai venit”. S-a asezat in palma ei catifelata, iar ea l-a ridicat aproape de ochii ei si inca o data I-a zambit. “Tu cine esti? De unde vii si unde te indrepti?
Fluturele a batut fin din aripi … atat de fin incat puteai spune ca a clipit, si i-a raspuns: Sunt un fluture nascut din soare si iubire. Vin de peste tot si zbor oriunde o floare se deschide. Acum m-am oprit sa te miros si sa ma bucur ca tu poti vorbi cu mine. Cum te numesti?
Fata-i zambi din nou si ii raspunse: ma numesc IUBIRE pentru cine ma iubeste, ma numesc SOARE pentru cine ma urmeaza, ma numesc FLOARE pentru cine se opreste, dar sunt pentru prietenii mei o fata de poveste care acum este dar care maine, poate nu mai este … Poti insa sa ma strigi simplu Eva.
Ametit de vocea suava a femeii-fluture se apropie de ea si mai mult si-i spuse: “Din departare pari un inger, mai de aproape un fluture mare, dar de aic,i de unde te vad acum, esti o floare cu vocea ca un cantec. Vrei sa ne jucam?
Fata-fluture se uita la el si rase: De ce nu? Iar el clipi de cateva ori din aripi si i se prinse in par. Ridicandu-se din campul cu flori femeia-fluture incepu sa cante un cantec de dor.
Ai o voce minunata Eva – spuse fluturele-calator. Iar ea ii raspunse imbujorata: Mi-a fost data sa-i pot canta printului orb …
Cum, ai un print? Unde este? Cine este? Vreau sa-l cunosc, striga el.
Ei bine, nu-l cunosc inca nici eu, dar mi s-a spus ca locuieste undeva departe in nord, printre muntii unde afinele de padure cresc mari ca niste mure. As vrea sa pot zbura si eu acolo sa-l privesc doar ca sa stiu de-i demn de inima ce-mi bate a poveste de amor.
Zici tu ca e departe?! As putea sa te port eu in zbor … dar spui ca-i orb? Cum asa Eva?
Orb este nu pentru ca ochii nu-i mai vad, ci este orb cu inima. Se spune ca o zana i-a furat inima si l-a orbit pentru ca sa nu mai poata iubi prea curand, iar el merge bajbaind prin munti si se ascunde in paduri de teama sa nu fie si mai mult decat orbit – schilodit de durerea ce ar putea sa-i vina din partea ielelor ce danseaza de dimineata pana seara-n asfintit.
Deci nu te cunoaste?
Ei bine nu.
Ce soarta! – isi spuse-n gand fluturele calator. Ce-ai spune daca am zbura acum chiar spre tara sa? intreba fluturele-calator.
Pai cum asa? zise fata
Uite, ma asez pe umarul tau si te voi purta peste munti si vai pana la printul orb de inima.
Zici ca poti? intreba femeia-fluture.
Da. M-am asezat. Pornim?
Acum? Chiar acum?
Da! Si se ridicara pana la cer, dar departe de nori. Au zburat si au tot zburat … Se mai opreau din cand in cand ca sa caute odihna si sa se mai hraneasca. In rest zburau, zburau, zburau. Au ajuns pe muntele alesului print orb, iar fluturele-I spuse: Hai sa ne odihnim si maine dimineata sa-l intalnim.
Fata clipi din ochii mari si negri si-I raspunse: vreau sa-l vad cand doarme. Am auzit ca daca in timpul somnului am sa-I pot saruta inima, dimineata cand se va trezi, nu va mai fi oarba inima sa.
Bine, sa mergem, doar de-asta am venit pana aici. Au mai zburat prêt de cateva clipiri de aripi de fluture si au ajuns la palatul in care locuia printul cu inima oarba. S-au strecurat pe holuri intortocheate si au ajuns la dormitorul acestuia.
Dormea dezvelit, cu bustul pe jumatate gol si cu o mana cazuta cazuta din pat, semn ca somnul il doborase pe tanarul nostru print nu de foarte curand. Soptind fluturele-calator o intreba atunci pe femeia-fluture: Am ajuns, el doarme, dar cum poti sa saruti o inima? Doar nu vrei sa i-o scoti din piept?!
Fata duse mana la gura si spuse: Sssss … Mai incet sa nu ne auda … Se strecura pe partea cealalta a patului si ajunse chiar langa el. Va trebui sa imi infrang frica si sa ma asez langa el, apoi cu ajutorul tau am sa-I picur pe buze roua, iar pe ochi am sa-I pun buzele mele. Daca se va trezi, suntem pierduti! Totul trebuie ca o atingere de fluture.
Dintr-o data fluturele-calator incepu sa faca piruete si sa dea din aripi agitat. Mai mult zbura inapoi decat inainte.
Ce s-a intamplat? intreba femeia-fluture. Ma ajuti cu roua?
Nu pot, spuse fluturele-calator. Nu pot si nici nu vreau.
De ce? il intreba fata
Pentru ca am sa te pierd. Tu esti Iubire pentru cine te iubeste, esti Soarele pentru cine te urmeaza, esti o Floare pentru cine se opreste si esti o fata din poveste care acum esti si maine … maine daca nu mai esti?
Fata-l lua pe fluturele-calator in palma si-i intinse buzele. Saruta-ma! Asa am sa fiu si ca tine, si cu tine: peste tot unde o floare se deschide.
Vibrand, acesta atinse buzele ei si i le saruta, apoi intr-o clipa capata o aura albastra ca un fluture-inger.
Multumesc, sopti el plin de placere.
Se apropiara de printul nostru orb de inima. Fluturele-calator acum inger picura roua pe buzele lui iar femeia-fluture il saruta pe ochi. Se uita la el si-i trecu usor mana prin par. In acel moment din siragul ei de perle se desprinse una si apoi toate cazura in pat peste print … Sa fugim, sa fugim spuse fluturele
Si perlele? intreba fata
Nu-i timp acum, se lumineaza! Si parasira incaperea in zbor …
Cand se trezi, printul vazu perlele ratacite in patul lui si pe podea … Cine-o fi fost in camera mea? Se intreba ridicandu-se si ducandu-se la fereastra. Un stol de fluturi dansa in jurul palatului sau. Deschise fereastra si spuse cu voce tare: Am ceva in piept si nu ma mai doare. Cui sa-i multumesc? Fluturii incepura un dans nebun si formara-n zbor un cuvant: EVA.
Uimit de asa intamplare printul puse o a doua intrebare: Si unde o gasesc sa-i multumesc? Fluturii dansara din nou si formara cuvantul “INIMA”.
Dar inima mea este oarba, nu pot iubi acum pe nimeni, deci nimeni nu poate locui in ea! Fluturii batand usor din aripi au mai format un cuvant. Mesajul era “VINDECAT”. Atunci el intreba: Dar cum? Si acestia formara cuvantul “IUBIRE”. Atunci printul se duse si se uita-n oglinda si se vazu cu totul transformat: ochii ii straluceau, inima-i tresarea de sub camasa iar buzele-i fierbeau. Alerga spre grajd, isi lua calul si iesi in curtea palatului intreband fluturii: Incotro?
Fluturii formara in fata lui un sir si-l purtara langa un rau din padure. Descaleca si vazu langa un copac un cap de fata. Se apropie vrajit, neputandu-si lua ochii de la ea, cu inima batandu-i mai sa sara din piept. Pe buzele ei fluturele statea adormit. Se uita la ea si asa cum dormea ea cu fluturele-i pe buze, cuprins de amor o saruta. In acel moment, trezit de apropierea printului, fluturele-calator a vrut sa zboare, dar nerabdarea acestuia nu i-a permis sa se indeparteze suficient, asa ca, in loc sa zboare si sa-i priveasca pe cei doi, s-a transformat in IUBIRE.
Eva s-a trezit intr-o sarutare divina, si-a imbratisat printul si au continuat sa se sarute. Cand s-au linistit Eva a intrebat: Unde este fluturele ce-l aveam pe buze? Iar raspunsul lui, si-al tuturor indragostitilor: Il simt in stomac de fiecare data cand ma uit la tine.
Gabriela Pacea
