Insomnii de primăvară

Se-agită natura pe verde să treacă
În aer grupată-i în stol feeria
Mireasa grădinii, caisul ne-neacă
În valuri de-arome stârnind insomnia

Concert de chitare cu pene în vânt
Provoacă în arii la sol bucuria
În verde se-mbracă tot ce e pământ
Culoare ce-nseamnă de fapt insomnia

E  cerul o mare cu valuri de fum
Natura-i pictată, i-ascult simfonia
Las totul pe seama ce-a fost şi acum
Încerc să înving din mers insomnia...

Se-agită natura pe verde să treacă!...

poezie de Gheorghe Gurău

Primăvara

A sosit lăstunul,
Înfloreşte prunul,

Zările-s senine -,
Fluturi pe coline.

În zăvoaie mieii,
Papă brebeneii.

Într-un nuc,
Un cuc,
Strigă ca năuc.

Noi încingem jocul
Veseli în tot locul.

poezie pentru copii de Girel Barbu

Odă simplisimei flori

Păpădie, ecumenică floare,
după a ta aurie ardoare
- pe nescrisele file -
anul îsi hotărăste fericitele zile.

De un pean te-nvrednicesti,
tu, neluată in seamă, floare de rând.
Sământă să faci pe pământ
e tot ce doresti. Alt gând nu porti.
Dar înfloresti si asfintesti
alcătuind o aureola de sfânt.

Lucian Blaga

Înfloresc grădinile

Infloresc gradinile
Ceru-i ca oglinda
Prin livezi albinele
Si-au pornit colinda
Canta ciocarliile
Imn de veselie
Fluturii cu miile
Joaca pe campie
Joaca fete si baieti
Hora-n batatura
Ah , de ce n-am zece vieti
Sa te cant, natura?
Ah , de ce n-am zece vietï
Sa te cant, natura?

Versuri de la: http://www.versuri.ro/

Primăvara în culori.....

Primăvara

In trăsura de argint
Printre flori o văd venind
Pe printesa primăvară,
Chiar din nori acum coboară.

Patru fluturi mititei
Prinsi sunt la caleasca ei,
Dând iute din aripioare
Ca sageata prind sa zboare.

Sunt la-ntrecere cu vântul
Neaua s-o-nghita pământul
Isi incep ziua de muncă
Florile trezind in luncă.


Si apoi fara zăbavă
Trec deasupra de livadă,
Sub raze blânde de soare
Pocnesc boboceii-n floare.


Ciresii parcă-s mirese ,
Flori albe-au pe alese,
Merii-n voaluri sclipitoare
Domnisoare-s de onoare.

Ia priviti din glie bobul
Cum se scutura de somnul
Ce-l tinu o iarna-ntreagă
Si-acu iese-n mare graba.

Să se nalte cate-un pic,
Mare se vrea si voinic,
Să umple in vara carul,
Plin ochi sa facă hambarul.

Umplu iar ogoarele
De cu zori tractoarele,
Fac pe dezinvoltele
Ingrijind recoltele.

Valeria

http://www.parinti.com

Concertul în luncă - Vasile Alecsandri

În poiana tăinuită, unde zbor luciri de lună,
Floarea oaspeţilor luncii cu grăbire se adună,
Ca s-asculte-o cântăreaţă revenită-n primăvară
Din străinătatea neagră, unde-i viaţa mult amară.

Roi de flăcări uşurele, lucioli scânteitoare
Trec în aer, stau lipite, de luminărele-n floare
Răspândind prin crengi, prin tufe o văpaie albăstrie
Ce măreşte-n mezul nopţii dalba luncii feerie.

 

Iată, vin pe rând, păreche, şi pătrund cole-n poiană
Bujorelul vioi, rumen, cu năltuţa odoleană,
Frăţiori şi romăniţe care se aţin la drumuri,
Clopoţei şi măzărele, îmbătate de parfumuri.

 

Iată frageda sulcină, stelişoare, blânde nalbe,
Urmărind pe busuiocul iubitor de sânuri albe.
Dediţei şi garofiţe, pârguite-n foc de soare,
Toporaşi ce se închină gingaşelor lăcrimioare.

 

Vine cimbrul de la câmpuri cu fetica de la vie,
Nufărul din baltă vine întristat, fără soţie,
Şi cât el apare galben, oacheşele viorele
Se retrag de el departe, râzând vesel între ele.

 

În poiană mai vin încă elegante floricele,
Unele-n condurii doamnei şi-n rochiţi de rândunele,
Altele purtând în frunte, înşirate pe o rază,
Picături de rouă dulce care-n umbră scânteiază.

Ele merg, s-adună-n grupe, se feresc de buruiene
Şi privesc sosind prin aer zburători cu mândre pene,
Dumbrăvenci, ganguri de aur ce au cuiburi de matasă,
Ciocârlii, oaspeţi de soare, rândunele,-oaspeţi de casă.

 

Mierle vii şuierătoare, cucul plin de îngâmfare,
Gaiţa ce imitează orice sunete bizare,
Stigleţi, presuri, macalendri ce prin tufe se alungă
Şi duioase turturele cu dor lung, cu jale lungă.

 

Iată, vin şi gândăceii în hlamide smălţuite;
Iată grieri, iată fluturi cu-aripioare pudruite,
Şi culbeci care fac coarne purtându-şi casa-n-spinare...
La ivirea lor poiana clocoteşte-n hohot mare.

 

Iată-n urmă şi albine aducând în gură miere...
Zburătorii gustă-n grabă dulcele rod cu plăcere,
Apoi sorb limpidea rouă din a florilor potire,
Şoptind florilor în taină blânde şoapte de iubire. Dar, tăcere!... Sus pe-un frasin un lin freamăt se aude!...
Toţi rămân în aşteptare. Cântăreaţa-ncet prelude.
Vântul tace, frunza deasă stă în aer neclintită...
Sub o pânză de lumină lunca pare adormită.

 

În a nopţii liniştire o divină melodie
Ca suflarea unui geniu pintre frunze-alin adie,
Şi tot creşte mai sonoră, mai plăcută, mai frumoasă,
Pân' ce umple-ntreaga luncă de-o vibrare-armonioasă.

Gânditoare şi tăcută luna-n cale-i se opreşte,
Sufletul cu voluptate în estaz adânc pluteşte,
Şi se pare că s-aude prin a raiului cântare
Pe-ale îngerilor harpe lunecând mărgăritare. E privighetoarea dulce care spune cu uimire
Tainele inimii sale, visul ei de fericire...
Lumea-ntreagă stă pătrunsă de-al ei cântic fără nume...
Macul singur, roş la faţă, doarme, dus pe ceea lume!

 

 

Flori ,fluturi și prietenie

Gradina despre care vorbesc era cu adevarat frumoasa. Nu stiu sa fi vazut in alta parte atat de multe flori la un loc intr-o ordine atat de desavarsita. Straturile si rondurile erau organizate nu doar dupa culoare si marime ci mai ales in functie de miros. O simfonie de parfumuri gadila placut simturile celor care aveau privilegiul sa se preumble prin locul de prea putini stiut si toti poposeau cu cel mai mare drag printre trandafiri. Mai ales ca, in acea vara, pentru prima oara printre flori isi iti capul un boboc galben.
Nimeni nu poate explica de ce a aparut asa ceva in marea trandafirie, dar frumusetea lui era atat de mare ca oricum nu si-au batut prea mult capul, sa afle adevarul. Habar nu avea cat de frumos era, caci nimeni nu exclama in preajma lui mai mult decat vai!
Intr-o zi, in locul despre care va povestesc, au poposit si cativa fluturi. N-aveau deloc o reputatie frumoasa: luasera la rand toate gradinile de prin partea locului. Dintre toti inaripatii, cel mai colorat s-a indreptat glont spre trandafirul galben si un milimetru daca mai indraznea sa se apropie i-ar fi sorbit nectarul dintr-o suflare.
Cu un nod in… gat sa-i spunem, bobocul a apucat sa-l implore sa-l mai pasuiasca putin, caci abia de o zi inflorise. L-au impresionat pe fluture, cum nu, suspinele florii, asa ca, dupa ce si-a potolit poftele in vecini, s-a intors la noul sau prieten, cu gandul sa afle totul despre el.
Si a doua zi, ba chiar si in a treia, caci bobocul continua sa fie regele gradinii, cei doi pareau nedezlipiti. Ba povesteau, ba picoteau in bataia soarelui, ba mai pleca fluturele sa manance prin vecini… desertul i-l servea bobocul galben, putin din nectarul sau, doar cat sa stie fluturele cat de dulce e el, nu mai mult, altfel s-ar fi ofilit imediat!
N-a trecut mult timp si, dupa cum ii era obiceiul, roiul de fluturi a aflat despre o alta gradina, culmea! mult mai parfumata. Cu totii si-au luat zborul, cu tot cu amicul bobocului galben. Despartirea a fost scurta si floarea era convinsa ca prietenia nascuta in acea vara va dura pentru totdeauna. Ba mai mult, fluturele i-a promis ca o sa treaca in fiecare zi in vizita, chiar daca nu va putea zabovi prea mult!
Si, daca trandafirul abia isi putea stapani lacrimile in fiecare seara in care isi dadea seama ca nici in acea zi prietenul lui n-a venit sa-l vada, fluturele nostru isi facuse prieteni peste tot unde mergea cu marea sa familie. Evident, tuturor le spunea ca el nu e genul care sa zboare din floare in floare.
Toate lacrimile trandafirului l-au secat, pana la urma. Petalele bobocului frumos de odinioara cadeau una cate una, spre spaima unui alt fluture care auzise de faimoasa prietenie din gradina de neuitat. A stat langa ce mai ramasese din frumoasa floare si nu dulceata nectarului demult secat l-a atras, ci duiosia cu care trandafirul ii povestea de vremurile bune.
Puternicul soare ale unei dupa-amieze fierbinti a secat si ultima picatura de viata din galbenul trandafir. L-a jelit doar noul fluture, dar si paznicul ori oamenii care veneau sa viziteze gradina i-au simtit lipsa. Nimeni nu stie daca prietenul ei a mai trecut pe acolo, in amintirea dulcilor clipe de odinioara.
De atunci, oamenii isi amintesc cu drag despre prietenia dintre un fluture ca oricare altii si un trandafir galben dintr-o mare de flori rozalii. Trandafirul galben, de altfel, e simbolul prieteniei adevarate. Aceea in care exista compasiune, sprijin si iubire.
 http://gramo.ro

Citate, maxime, cugetari si aforisme despre flori

“A analiza fermecul florilor este ca si cum ai diseca muzica, adica a analiza unul dintre acele lucruri de care este mai bine sa te bucuri decat sa incerci sa le intelegi intru totul.” Henry T. Tuckerman “A culege o floare este o placere atat de mare fata de a o observa doar sau a o fotografia. Asa ca, odata cu trecerea anilor, am cultivat in gradina cat mai multe flori am putut, pentru a fi culese de catre copii.” Anne Scott-James 

“A fi coplesit de parfumul florilor reprezinta o forma dulce de a fi invins.” Beverly Nichols

“Acolo unde infloresc florile exista inca speranta.” Lady Bird Johnson

“Am putea oare sa concepem ce ar fi devenit omenirea daca nu ar fi cunoscut florile?” Maurice Maeterlinck

“Asa cum o floare de lotus se naste din apa, creste in apa si se inalta din apa pentru a sta deasupra ei neintinata, la fel eu m-am nascut in lume, am crescut in lume si am invins-o, traind neintinat de lume.” Buddha

“Atunci cand se deschid florile, albinele vin neinvitate.” Ramakrishna

“Cand nu mai in buzunar decat doi banuti, cumpara-ti cu unul o bucata de paine, iar cu celalalt un crin.” Proverb chinezesc

“Cel mai fericit este acela care are puterea de a aduna intelepciune de la o floare.” Mary Howitt

“Cerul saruta pamantul prin ploaie, pamantul saruta cerul prin flori.” Rabindranath Togare

“Credinta mea este ca fiecare floare, se bucura de aerul pe care il respira.” William Wordsworth

“Cu cateva flori in gradina mea, jumatate de duzina de picturi si cateva carti, as putea trai fara a simti invidia.” Lope de Vega

“Culege o floare atunci cand este gata de a fi culeasa.” Proverb chinezesc

“Daca am putea vedea in mod clar miracolul unei flori, intreaga noastra viata s-ar schimba din temelii.” Buddha

“Daca nu ai fost niciodata cutremurat pana in adancurile sufletului de o floare deschisa in primavara, poate ca sufletul tau nu va cunoaste nicicand inflorirea.” Audra Foveo

“Daca nu ar exista nimic altceva care sa ne puna pe ganduri, destinul florilor ar trebui sa ne intristeze.” John Lancaster Spalding

“De milioane de ani florile fabrica spini si de milioane de ani, totusi, oile mananca florile. Oare nu-i ceva serios sa cauti sa intelegi de ce florile se ostenesc sa mai fabrice spini care nu ajuta la nimic?” Antoine de Saint-Exupery

“Descopera samanta din adancurile inimii tale si creste-o intr-o floare.” Shigenori Kameoka

“Despica trunchiul unui cires si nu vei gasi nici o floare, dar adierile primaverii dau nastere unei miriade de flori.” Ikkyu Sojun

“Diferite flori sunt placute de diferiti oameni.” Proverb chinezesc

“Doar rupandu-i petalele, nu ai cum sa aduni frumusetea unei flori.” Rabindranath Tagore

“Dragostea asteapta pe marginea unei petale.” William Carlos Williams

“Dragostea este singura floare care creste si infloreste fara ajutorul vreunui anotimp.” Kahlil Gibran

“Dumnezeu a iubit florile si a inventat sufletul. Omul a iubit florile si a inventat vaza.” Jacques Deval

“Fericirea tinuta pentru sine este o samanta, fericirea impartasita este o floare.”

“Fiecare copil este un naturalist innascut. Ochii lui sunt, prin natura, deschisi catre maretia stelelor, frumusetea florilor si misterul vietii.” R. Search

“Fiecare floare este un suflet deschizandu-se catre natura.” Gerald De Nerval

“Floarea este metafora inefabila a naturii, incropita in versurile verdelui.” Andreea Trifu

“Floarea este poezia reproducerii. Este exemplul eternei seductii a vietii.” Jean Giraudoux

“Floarea nu este floare in sine, ci in oglinda altui suflet.” Valeriu Butulescu

“Floarea nu stie cat de scumpa e frumusetea ei.” Rabindranath Togare

“Florile creeaza cele mai fermecatoare geometrii: cercuri precum soarele, ovaluri, conuri, spirale si o varietate de excentricitati triunghiulare care, vazute printr-o lupa par a fi o friza liliputana a unor siluete psihedelice.” Duane Michals

“Florile de la sfarsitul iernii si inceputul primaverii ocupa un loc de seama in inimile noastre, indiferent de marimea lor.” Gertrude S. Wister

“Florile lasa putin din parfumul lor in mana care le daruieste.” Proverb chinezesc

“Florile mi-au vorbit mai mult decat as putea marturisi prin vorbe. Ele sunt hieroglife ale ingerilor, iubite de toti oamenii datorita frumusetii lor, desi exista cativa care pot descifra fragmente ale intelesului lor.” Lydia M. Child

“Florile nu au speranta. Pentru ca speranta inseamna maine, iar florile nu poseda decat ziua de astazi.” Antonio Porchia

“Florile reprezinta adevaratul limbaj al dragostei.” Park Benjamin

“Florile sunt cele mai frumoase lucruri facute de Dumnezeu, in care El a uitat sa aseze si un suflet.” Henry Ward Beecher

“Florile sunt poeziile pamantului.” Valeria Mahok

“Florile sunt simboluri frumoase ale naturii, prin care ne arata cat de mult ne iubeste.” Johann Wolfgang von Goethe

“In gradina mea exista un mare spatiu rezervat sentimentelor. Gradina mea cu flori este in acelasi timp gradina mea cu ganduri si vise. Gandurile cresc la fel de libere precum florile, iar visele la fel de frumoase.” Abram L. Urban

“In speranta de a ajunge pe luna, oamenii trec cu vederea florile ce isi deschid petalele la picioarele lor.” Albert Schweitzer

“Micuta floare, daca as putea sa inteleg ce esti tu cu adevarat, cu radacina cu tot,
ar trebui sa aflu ce este Dumnezeu si ce reprezinta omul.” Tennyson

“Natura florilor consta in inflorire.” Alice Walker

“Nici o poetica din lume nu atinge perfectiunea si semnificatia celei mai timide flori.” Mircea Eliade

“Nimeni nu poate avea o dragoste sanatoasa fata de flori daca nu le iubeste pe cele salbatice.” Forbes Watson

“Nu am stiut ce inseamna narcisismul pana cand nu am avut propria mea narcisa.” Charles Kuralt

“Nu cred ca am vazut vreodata ceva mai frumos decat floarea de clopotel pe care o priveam. Am cunoscut, atunci, prin ea, frumusetea lui Dumnezeu.” Gerald Manley Hopkins

“Nu trebuie sa te iei niciodata dupa ceea ce spun florile. Trebuie doar sa le privesti si sa le mirosi.” Antoine de Saint-Exupery

“O floare este o buruiana educata.” Luther Burbank

“Oamenii de pe o planeta fara flori pot gandi ca ar trebui sa fim innebuniti de bucurie tot timpul datorita faptului ca avem astfel de minunatii in jurul nostru.” Iris Murdoch

“Oare florile sunt geloase pe fluturi ca pot zbura sau fluturii sunt gelosi pe flori ca pot inmiresma?” Andreea Trifu

“Painea hraneste trupul, este adevarat, dar floarea este hrana sufletului.” Coranul

“Pamantul rade prin flori.” Ralph Waldo Emerson

“Parfumul e istoria unei flori.” Emil Cioran

 “Parfumurile sunt sentimentele florilor.” Heinrich Heine

“Poate ca ar fi trebuit sa devin un pictor al florilor.” Claude Monet

“Sunt flori peste tot pentru cine vrea sa le vada.” Henri Matisse

“Toate florile de maine sunt in semintele de azi.” Proverb indian

“Vine o vreme cand riscul de a ramane inchisa intr-un boboc este mult mai dureros decat cel de a inflori.” Anais Nin

“Violetele din munti au sfaramat stancile.” Tennessee Williams

“Veselia omului e ca mirosul florilor: ea nu se inalta din sufletele vestede.” Nicolae Iorga

“Ce loc dezolant ar fi lumea fara nici o floare!

Ar fi ca o fata fara suras, ca o petrecere fara un bun venit.

Nu sunt, oare, florile stelele pamantului,

Iar stelele, florile cerului.” A. J. Balfour

“Singuratic si erect, dedesuptul potopului primar de lumina,

Un crin! La fel de pur precum oricine dintre voi.” Mallarme

 http://interferente.ro

Poezii de primăvară

George Dumitrescu
I - Muguri
Din ciclul "Sonete de primăvară"

Asemenea cornitelor de iadă,
Se îmbulzesc pe ram întâii muguri.
Cu lacrimi mari, ca boabele de struguri,
Butucul vitei plânge în ogradă.
Miros de frunze arse, fum de ruguri
Si vrăbiile gurese-n livadă.
Pământul abureste din zăpadă,
Cutreerat în carnea lui de pluguri.
O dulce ameteală te colindă
 Si geana bate: fluture-n lumina.
Mustind de sevă, pomii din gradină
Au prins golase ramuri sa-si întindă
 Si-asteaptă dimineata aprilină
 În albe policandre sa-i aprindă.

Poveste cu fluturi

Cei trei fluturi – Iubirea dintre frati

Au fost odată trei fluturi: unul alb, unul roșu si unul galben. Ei se jucau la soare si zburau veseli din floare în floare. \Și nu oboseau deloc, ața le plăcea jocul. Deoadată însă, veni ploaia. Ei voiră să zboare acasă, dar casa era departe. Ce să facă acum, bieții fluturași? Zburară repede la o floricea, la laleaua cea galbenă și îi ziseră:
- Dragă lalea, deschide-ne floarea ta, să ne ascundem în ea, că ne omoară ploaia.

Laleaua privi pe rând la cei trei fluturași si apoi răspunse:
- Celui galben si celui roșu le voi deschide, căci ei seamănă la culoare cu mine, dar pe cel alb nu îl primesc, pentru că el nu seamănă cu mine.
-Îți multumim de așa primire. Dar aăa nu voim să intrăm la tine, dacă nu îl primesti și pe fratele nostru  cel alb. Rămîi sănătoasa, ziseră ei .
Ploaia se făcea tot mai mare. Fluturii zburară la crinul cel alb, și îi ziseră:

- Dragă crinule, deschide-ne floarea ta, ca să ne adăpostim în ea de ploaie.
- Pe cel alb îl primesc cu bucurie, că e alb la culoare ca și mine, dar pe ceilalți nu vă primesc.
- Dacă nu-i primești și pe frații mei, atunci nici eu nu vin la tine. Mai bine să fim udați cu totii decât să ne părăsim unul pe altul, zise fluturașul cel alb.
Astfel, fluturașii zburară mai departe.

Soarele, care era ascuns în dosul norilor, văzu bunătatea celor trei fluturași și se bucură că țineau atât de mult unul la altul. De aceea, el ieși dintre nori si alungă ploaia.
Peste puțin aripile lor se uscară, iar trupușorul lor se incălzi.Cei trei fluturi zburară acasă și se culcară fericiți!

Bob de Grâu și Regina Păpădie

S-a trezit cu o pălărie uşoară şi pufoasă pe cap. A deschis ochii mirat şi a întrebat;
- Cine eşti Puf?
- Sunt Regina Păpădie, Bob de Grâu! M-am oprit puţin din bătaia vântului aici, între tine şi fraţii tăi. Eu colind singură peste culorile pământului dar ador galbenul. Aur de soare, aur de grâu, aur de frunze…Galbenul înseamnă bogăţie.
- Povesteşte-mi Puf de Păpădie, ce e dincolo de orizont?
- Hmmm! Dincolo…dincolo se rezeamă munţii de casele oamenilor.
- Oameni?
- Da!Sunt nişte giganţi care ştiu să imite păsările în zbor şi cântec, să alerge şi să şuiere ca vântul, să clădească cuiburi până la nori, să despice pământul până la izvoare să…
- Puf, nu mă poţi lua în zbor cu tine? Vreau să văd oamenii! spuse Bob de Grâu cu atâta ardoare încât Păpădie zâmbi, îl îmbrăţişă strâns şi îl ridică deasupra lanului.
- Invârteşte-mă! ceru el timid. Vreau să prind cerul în cunună.
Puf îl învârti în spirală până dincolo de drumul ce şerpuia în jos.
- Ce sunt acele pâlcuri?
- Sunt flori de cicoare.
- Şi lângă?
- E o fântână! Un loc unde oamenii au închis un izvor. Păpădie îl aşeză pe ghizdurile fântânii intr-un strop de apă. Semn că oamenii trecuseră pe acolo.
Se răcori Bob de Grâu o vreme dar nerăbdarea nu îi dădea pace.
- Să mergem Regină dincolo de orizont.
Un şir de plopi străjuia drumul ca nişte soldaţi ursuzi. Uneori,Păpădie se împedica de crengile lor . Rochiţa ei lăsa fâşii albe pe fruntea copacilor. Zbura din ce în ce mai greu. După cozorocul unui nor ieşi un vârf de munte. Acolo îl aşeză să privească de la înălţime cuiburile oamenilor ce păreau oglinzi care înghit soarele. De acolo au început să se rostogolească agăţând privirea când de cer când de pământ. Ajunşi la poale se căţărară pe o gheată care tocmai trecea pe lângă ei. Se aflau pe un om. Bob de Grâu privea printre sprâncene şi urmărea toate liniile ce conturau uriaşul
Îi atrase atenţia pojghiţa de lut din palmele lui, sclipirile de polen adunate între unghii şi drumurile labirint desenate adânc.
- Puf, oamenii poartă pământ în palme?
- Oamenii îşi poartă propriul lor pământ…
- Du-mă acolo! Vreau să cresc în palma lui; aşa aş putea călători şi aş vedea  dincolo de orizont.
Păpădie zâmbi.
- Ştii tu, Cavaler Rotund, câte pot face mâinile? Adună spicele tale, separă boabele pe care le mărunţesc îndelung, plămădesc apele izvoarelor cu praful alb, aprind focul, aşteaptă arderea, pun aluatul uneori pe jar, până la coacere şi apoi se hrăneşte cu tot Universul…
Dincolo de mâini, Grâu observă pieptul ce părea un câmp cu ghemotoace de iarbă arsă apoi buzele, râuri îngemănate. Acolo, un stol de păsări, stă ascuns. Se auzea doar trilul.
- Ce păsări cântă?
- Omul fluieră Bob de Grâu, în toate limbile pământului.
- Cum de nu am văzut Omul până acum?
- Pentru că ochii tăi nu puteau vedea lanul în toată măreţia lui. Trebuia să te înalţi.
- Şi parfumul? De unde vine?
- Priveşte la borul pălăriei! Flori de Sânzâiene galbene…
- Puf, galbenul te-a adus la mine.
Regina Păpădie ştia acum că a deschis poarta către lume unui Bob de Grâu.
Autor: Romita Malina Constantin

Tara Fluturilor

de Cristina Maria Sandru

Intr-o vara,un fluture era trist fiindca s-a gandit ca vine toamna apoi iarna si toti fluturii mor.Intr-o zi a adormit pe corola unei flori si a visat ca exista o Tara a Fluturilor unde este tot timpul vara si frigul iernii nu vine niciodata.Avand acest vis a pornit in zbor sa caute Tara Fluturilor si cand confratii lui inaripati il intrebau unde merge,le spunea ca se indreapta spre un taram in care raceala iernii nu exista iar fluturii nu mor niciodata.
"-Venim si noi cu tine!" Ii raspundeau fratii lui inaripati...

***

Intr-o toamna la vremea cand frunzele arinilor incepusera sa paleasca,oamenii din satele ascunse intre coline vazura un nor urias de fluturi plutind pe inaltul vazduhului limpede si pierzandu-se spre soare-rasare."Incotro se indreapta?" se intrebau oamenii,fara a sti ca micile fiinte cu aripi multicolore isi cauta tara lor - un paradis visat,pe care poate nu-l vor gasi niciodata...Ca si fiintele omenesti toate vietatile viseaza mereu sa regaseasca candva raiul pierdut cu multa vreme in urma.
In calatoria prin viata fluturii ca si oamenii nazuiesc mereu spre implinirea cate unei dorinte fermecate spre care se indreapta plutind pe aripile iluziei.Unii gasesc implinirea acestei nazuinte,altii nu.Intamplarea e totul.

Daca intalniti un fluture,intrebati-l:
-Ti-ai gasit tara visata?
Daca va va raspunde "Da",atunci povestea noastra va putea continua cu alte amanunte si ipostaze tainice...Pana atunci nu uitati sa iubiti fluturii,caci si ei sunt calatori in cautarea fericirii!

Povestea florilor de primavara

de Valentina Alexandru

A fost odata o fata de imparat, care era tare mandra si plina de sine. Cat era ziua de lunga, nu se ocupa decat de ea insasi si uita sa mai priveasca in jurul sau.
Intr-o zi, o raza de soare i-a atins parul si inima si a induiosat-o, facand-o sa observe gingasia unui ghiocel ce abia se nastea. Pentru ca pana atunci nu mai observase asa ceva, nu stia ce fel de fiinta avea in fata si ramase foarte incurcata inaintea clopotelului alb.

Simtindu-se studiat, ghiocelul se misca usor si isi desfacu capsorul in trei petale albe, care incepura sa raspandeasca in jur un parfum proaspat si tineresc. Fata constata ca nici unul din parfumurile pe care le cunostea nu avea suavitatea si discretia acestuia. Micutul se mai misca putin si o invalui pe printesa intr-o mireasma placut mirositoare care ii atinse narile, plamanii si ii mangaie inima. Si din acea clipa, ea incepu sa urmareasca ghiocelul, pana intr-o buna zi cand observa ca el se usuca si se face tot mai mic, apoi se scutura de tot. Fetei ii paru foarte rau ca-l pierduse, mai ales ca, pana la el, nu mai daduse importanta nici unei alte fiinte din preajma sa.

Intamplarea nu o uita si se hotari sa fie mai atenta. Astfel ea incepu sa simta si alte parfumuri, pe care nu le sezizase pana atunci. Rand pe rand, cerceta mirosul delicat si al altor flori de primavara - zambila, narcisa, toporasul, vioreaua, violeta si constata ca le devenise prietena, caci,ori de cate ori se afla in preajma lor, ele isi miscau capetele impodobite si o atrageau cu parfumul lor.

Baga de seama ca, in lumea florilor parfumul exprima dorinta lor de a fi observate si iubite. El este darul de iubire pe care florile ni-l ofera cu generozitate, impreuna cu alte daruri minunate: culoarea, prospetimea, puritatea si frumusetea. Acesta a fost adevarul la care a ajuns, in final, si fata de imparat, care se hotari din acel moment sa fie mai atenta la ceea ce se afla in jurul sau. Ea incepu sa observe ca era inconjurata de multa iubire si frumusete, pe care nu le descoperise din cauza mandriei si egoismului sau. De atunci – se spune - ca fata de imparat, de cate ori zareste o planta inflorita se opreste si in taina ii sopteste:

Gingasa floare, cu parfumul fin
De tine ma apropii, ca sa te alint.
Un zambet cald este mirosul tau
O boare imbalsamata este sufletul tau.
Sa ne unim in suflet si-n alint,
Gingasa floare, cu parfumul fin !

Planta care o aude, in taina ii raspunde, invaluind-o cu iubire vegetala.

Povestea trista a crizantemei galbene

Crizantema alba si crizantema galbena


Demult traiau pe o pajiste doua crizanteme frumoase: una alba si una galbena. Intr-o zi le-a vazut un gradinar batran care s-a indragostit de cea galbena. I-a cerut permisiunea sa o ia la el acasa, promitandu-i ca o va face sa arate si mai atragatoare, ca o va hrani bine si o va imbraca frumos.
Crizantema galbena a fost atat de incantata de vorbele gradinarului, incat a uitat complet de sora ei. Cea alba a plans amarnic cand s-a trezit singura in mijlocul campului. Frumusetea ei simpla nu fusese apreciata. Dar mai rau era ca nu avea cu cine conversa si se plictisea ingrozitor.
Crizantema galbena devenea tot mai frumoasa cu fiecare zi ce trecea. Nimeni n-ar mai fi putut recunoaste floarea simpla de pe camp: petalele ei erau lungi si ondulate, frunzele curate si bine ingrijite. Din cand in cand se mai gandea si la sora ei dar numai in trecere.
Intr-o buna zi a venit la batran primarul satului. Acesta cauta o crizantema perfecta care sa serveasca drept model pt blazonul familiei daimyo-ului. Nu i-a placut insa crizantema galbena. El dorea una alba, simpla. La intoarcerea spre casa a dat intamplator peste crizantema alba de pe camp care plangea cu suspine. I-a spus povestea trista a vietii ei si s-a vaitat de prea multa singuratate. Primarul i-a spus ca a vazut-o pe sora ei, crizantema galbena, dar nu i-a placut. Ea era mult mai frumoasa. Auzind aceste vorbe, floarea s-a mai inviorat si-i venea sa sara in sus de bucurie cand a aflat ca primarul intentiona sa o ia de acolo ca sa serveasca drept model pt blazonul daimyo-ului.
A fost transportata cu multa atentie in palachin si cand a ajuns la daimyo, toata lumea i-a admirat perfectiunea. Au venit artisti din toate colturile tarii ca sa o admire si s-o picteze. In scurt timp crizantema nu a mai avut nevoie de oglinda pt ca-si putea vedea chipul pictat pe toate lucrurile de pret ale daimyo-ului: pe cutite lacuite, pe armura, pe imbracaminte, pe asternut, pe perne. Cand ridica privirea, se vedea si pe pereti si pe paravan. A fost pictata in toate ipostazele si locurile posibile. Arata splendid!

In timp ce chipul crizantemei albe a ramas imortalizat pe obiecte de pret, crizantema galbena a avut parte de o soarta trista: a fost admirat de vizitatori, dar admiratia lor a avut un caracter efemer. Intr-o buna zi a simtit ca n-o mai tin puterile si viata a parasit-o. Capul ei mandru candva, s-a plecat la pamant. Batranul a luat-o si a aruncat-o la gunoi.

LEGENDA DALIEI

LEGENDA DALIEI
de Gheorghe Tomozei



A fost demult… şi Daliei, crăiţa,
i s-a pierdut, de bună seamă, viţa.
Doar basmul ne-aminteşte câteodată
că fata a rămas nemăritată.
Se vede c-a fost tare mofturoasă,
şi-a fost bogată foarte şi frumoasă…
Era înaltă şi-avea trup subţire
şi-şi alesese, în sfârşit, un mire
cu care-a hotărât să facă nuntă.
Mai pune-o funtă şi mai pune-o funtă,
e prea săracă rochia purpurie,
spre alta ochiul parcă mă îmbie,
că e cu flori mai proaspete şi-i nouă
(ce-ar fi de le-aş purta pe amândouă?).
Mai pune-o funtă şi mai pune una….
Când a sfârşit, murea în zare luna.
S-au risipit în patru zări nuntaşii
şi mirele-a plecat, s-au dus şi naşii…
Doar Dalia bolborosea-nainte,
nemulţumită încă de veşminte.
Când s-a lăsat pustiu peste palate
era-mbrăcată , abia pe jumătate…
Acuma, ca în vremea zânei Dochii,
e-nveşmântată-n patruzeci de rochii,
trufaşă trândăveşte în grădină,
dar mirele întârzie să vină…

Flori

Fluturasi

Darul naturii

Soarele si ploaia
Se certau mereu:
Nimic nu ar creste
Daca n-as fi eu!
Of!, mama Natura,
Ca sa ii impace
Pe-unul, hat, departe,
Pe-altul, mai incoace,
I-a lasat o vreme.
Sa va spun, nu pot
Care fu isprava...
Unul arse tot
Ce-avu-n stapanire,
Altul, mai neghiob,
Ingropa sub ape
O juma de glob.
Astfel, pricepura,
Am gresit, fireste:
De n-am fi-mpreuna
Nimic nu ar creste!
Chiar atunci, Natura,
Am vazut si eu,
Le-a făcut un dar,
Primul Curcubeu.
de Elia David

Natura,imagini,triluri.......flori

Fluturii mei