marți, 21 iunie 2011

Rondelul beat de roze


De roze e beată grădina
Cu tot ce se află împrejur
E beat şi cerescul azur,
Şi zâzâie, beată, albina. 

Se clatină parcă lumina,
Un tunet e simplu murmur. -
De roze e beată grădina
Cu tot ce se află-mprejur.

Dar iată... - A mea nu e vina...-
Chiar eu, în gentil trubadur,
Visând, lângă-al apei susur,
Mă schimb, aşteptându-mi regina... -
De roze e beată grădina.
 
Alexandru Macedonski 

sâmbătă, 18 iunie 2011

Flori si relaxare


Fluturi si muzica


Gradina cu flori


Câte flori sunt pe pământ

Câte flori sunt pe pământ

Câte flori sunt pe pământ
Toate merg la jurământ-,
Numai floarea soarelui
Şi-a mărgăritarului
Stau în poarta raiulu.
Şi judecă florile
Ce-au făcut miroasele.
Dete-o ploaie, dete-un vânt
Şi le trânti la pământ.
Dete-o ploaie şi un soare
Şi le sculă în picioare
Raiu-ntreg s-a-nmiresmat
Cu miroase-amestecat.
folclor românesc,

Nuferi

Nuferi la xi-hu

In oglinzi de margarite
Ondulate-n moi covoare,
peste ape-ncremenite
Nuferi pun stravechi stergare.
Insulite mici, cochete,
Printre unde tremurande,
Strang alaturi in buchete
Nuferi mari cu flori rotunde.
Albe flori, ca o mireasa
Ce se-ndreapta spre altar,
Pete albe de matasa
Printre frunze verzi rasar.
Mai departe-n alte cercuri,
Gelozii de mandarini,
Nuferi galbeni duc de veacuri
In a lacului gradini.
Cu tinuta eleganta,
Balerine ce danseaza,
Nuferi roz ca o fondanta,
Luciul apei il pateaza.
Nuferi rosii-n panoplia
Lacului aprind splendori,
Integrate-n armonia
Simfoniori de culori.
Largi petale arcuite
In stransoarea lor combina,
Melodii dezlantuite
De culori si de lumina.
poezie de Constantin Enache

Iubiţi cu toţii

Iubiţi cu toţii

Pasările cântă pe crengi înverzite,
Fluturii se-ngână de pe flori pe flori,
Tainic trec prin aer şoapte fericite,
Cât cuprinde ochiul, ceru-i făr' de nori.
Dulce primăvară, drag vis de iubire!
La zâmbirea-ţi blândă, iarna a plecat,
Cât era de lungă, plină de jălire...
Dar tu eşti în lume, răul s-a uitat.
Ce-mi vorbeşti tu încă de chinuri trecute,
Inimă nebună, uită de dureri
Şi de-acele zile în lacrimi pierdute.
N-are primăvara mii de mângâieri?
N-auzi cum şopteşte fiecare floare?
"Amorul domneşte acum pe pământ.
O, iubiţi cu toţii! grabnic frunza moare,
Grabnic se întoarnă tot iar în mormânt".
poezie de Matilda Cugler-Poni (1878)

Mesaje din flori


Mesaje din flori

Mi-a picurat în palmă lăcrămioara
Iar crinul ca un rege mi-a surâs
O violetă a-nflorit pe culme
Regina nopţii râde spre apus
E prinţ în câmpuri vara macul roşu
Sunt freze-n primăvară peste noi
Ne plouă cerul cu parfum de vise
Şi ne îmbatã seara pe-amândoi
În dans de gladiole prea măreţe
Sunt paşi de ghiocei mici şi stingheri
Sorbind nectarul clipelor măreţe
Ne scufundăm în valuri de plăceri
Şi peste toate rege, trandafirul
Deschide uşa marilor iubiri
Rămâne falnic să ne-ncânte viaţa
Şi ne îndrumã-ncet, spre nemuriri...
poezie de Mariana Eftimie Kabbout

Flori

Florile imi sunt surori
Si le sunt de ajutor:
Pentru fiecare floare
Apa torn din stropitoare.
Roz, albastre, rosii, toate
Ma asteapta insetate.
Dupa ce le racoresc,
Frumusete-mi daruiesc

joi, 16 iunie 2011

Floarea soarelui si macul

Se-ntrebau, vorbind odată
     Două flori pe șes:
— „Vecinic stai îngâdurată,
Roșie și mândră floare!
ce-ai pe suflet de te doare,
     Și suspini ades?”

—„Stau așa! Mi-e dus și gândul
     Și mi-e somn mereu.
Dar tu capul tău plecându-l,
Pentru ce ești tot trudită?”
—„Cum n-aș fi, căci nedurmită
     Sunt în veci și eu

Când amurgu-n văi se-ngână,
     Vine din apus
Un flăcău; mă ia de mână,
Dă din cap și semn îmi face,
Tac și eu că și el tace
     Și zburăm în sus.

Peste mări, eu nu știu unde,
     Peste munți cu flori.
Nu-l întreb, că nu-mi răspunde,
Și zburând prin lume moartă,
El mă lasă-n rai la poartă
     Strajă până-n zori!”

Tristă zise ceealaltă:
—„Lungă cale ai!
Floare galbenă și naltă
Și cu-așa de mândru nume.
Ce vezi tu pe ceea-lume,
     Strajă până stai?”

—„Ce să văd! Deschide cerul
     Mândrele lui porți,
Și-mpăratul vine, Lerul,
Iar cu el, în haină albă,
Vin purtând cununi de nalbă
     Suflete de morți.

Și e cald și e lumină,
     Și-ori pe unde treci,
Valea de copii e plină,
Prinși de mâni își joacă jocul,
Iar de cântec plin e locul,
     Plin de flori în veci.

Dar de ce suspini tu oare?”
     Zise ea apoi
Către ceealaltă floare.
—„Și de ce m-asculți mirată?”
A răspuns, pornind deodată,
     Cea cu roșii foi:

—„Ah, suspin că tot ca tine
     Strajă stau și eu!
Din apus un tânăr vine
Tot așa, când amurgește;
Nu-i vorbesc, că nu-mi vorbește,
     Și zburăm mereu.

Și mi-e ciudă cum se poate
     Nopțile s-alerg.
Uite, ziua, știu de toate;
Seare însă plec uitucă:
Nu știu unde-o să măm ducă.
     Știu numai că merg.

Stau la poartă-ntunecată
     Și-ntr-un loc cumplit:
Nu văd soare niciodată,
Numai neguri și furtună,
Și prin nori un colț de lună
     Mort și-ngălbenit.

Și vin suflete-amărâte;
     Ochii lor, izvor:
Udă haine mohorâte,
Udă pietrele pe cale,
Și pornesc ca râu la vale
     Lacrimile lor.

Ah, și-n chinul lor cel mare
     Ei, pe piept, icnind,
Pumnii-i strâng așa de tare
Că-și pătrund prin carne pieptul
Și sub coaste ei de-a dreptul
     Inima și-o prind.”

—„Amândou-avem o soartă”,
     Suspinând vorbi
Floarea care-n pururi poartă
Ochii dornici după soare:
—„Dar voinicul tânăr oare
    Cine poate fi?

Din apus mereu săracul,
    Vine blând și bun.”
—„Nu-l cunosc”, răspunse macul.
Dar pe când vorbeau cuvâtul,
Se opri-ntre sălcii vântul
    Și-asculta ce-și spun.

A zâmbit și-apoi cu jale
    Șuierând s-a dus
Trist pe lângă râu la vale.
O să vie dânsul iară
Pe la flori în fapt de seară,
    Singur, din apus!
George Cosbuc

duminică, 5 iunie 2011

IN GRADINA

Miresme dulci de flori ma-mbata si ma alinta ganduri blande ...
Ce iertator si bun ti-e gandul, in preajma florilor plapande!
Rad in gramada: flori de nalba si albe flori de margarint,
De parc-ar fi cazut pe straturi un stol de fluturi de argint,
Sfioase-s boltile spre sara, si mai sfioasa-i iasomia:
Pe fata ei neprihanita se-ngana-n veci melancolia
Seninului de zare stransa, si-n trandafiri cu foi de ceara
Traiesc mahnirile si plange norocul zilelor de vara.
Atatea amintiri uitate cad abaute de-o mireasma:
Parca-mi arunc-o floare rosa o mana alba de fantasma,
S-un chip balan lang-o fereastra rasare-n fulger si se strange ...
De-atuncea mi-a ramas garoafa pe suflet ca un strop de sange.
Ca nalba de curat odata eram, si visuri de argint
Imi suradeau cu drag, cum rade lumina-n foi de margarint,
Si dulci treceau zilele toate, si-arar dureri dadeau ocoale ...

Ah, amintirile-s ca fulgii ramasi uitati in cuiburi goale!

DIMITRIE ANGHEL 

vineri, 3 iunie 2011

Mii de fluturi

In cranguri,triluri ciripind.
In iarba,susur de ganganii.
Pe ramuri,mugurii-au plesnit
Si-naltul cerului pictat
De-un vestitor cu aripi colorate,
Ce-apare pentru-o zi si-mparte
O mare de sperante!

DANSUL FLUTURILOR


FRUMOSII FLUTURI


Farfalle"/"Fluturii";"Volare"


CANTECUL FLORILOR


Serenada florilor


Valsul florilor


Sunt fluture venit din amintire

Sunt fluture venit din amintire
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Gabriel Dragnea 


Fluturi cu aripi rupte

Fluturi cu aripi rupte
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Ciurezu Mariana