Pagini

sâmbătă, 7 iunie 2014

Un fluture mi-a dat bineţe

Un fluture mi-a dat bineţe
Cu mult râvnita-i frumuseţe.
Mi-a spus: - Ţi-aduc ceva din lume,
Povestea despre o minune :
M-a găzduit mai ieri o floare,
Plângând că sufletul o doare.
A tot sperat că o să vină,
Să o aleagă din grădină,
Un cavaler, s-o dăruiască
Pe ea, minune îngerească,
Altei minuni, frumoasei fete
Şi cu aroma ei s-o-mbete...

Eu i-am răspuns: - Pictură vie,
Florii alese dintr-o mie,
Pluteşte-acum să-i dai de ştire
Că mi-a plăcut aşa peţire,
Dar n-o s-o smulg din rond de flori
Doar pentru-o clipă de fiori.
Ci, fata va veni, şi-n dar,
Ea, apă, strop-mărgăritar
La rădăcină îi va pune
Răspunsul drept pentru minune,
Alesul ei i-a oferit
Grădina toată de iubit.

Ovidiu Oana-pârâu